Mă numesc IP și anul acesta aș fi împlinit 44 de ani. Chiar peste câteva luni, în octombrie mai precis. Am fost și eu pe rând șoim al patriei, pionier,…

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Poveștiri din criptă

Poveștiri din criptă

Mă numesc IP și anul acesta aș fi împlinit 44 de ani. Chiar peste câteva luni, în octombrie mai precis.

Am fost și eu pe rând șoim al patriei, pionier, comandant de grupă, de detașament. UTC-ist nu am mai apucat să fiu pentru ca a venit un anumit Crăciun în care ne-am primit “rația de libertate”. Mi-am primit-o și eu. Aveam fix 17 ani atunci, abia împliniți. Eram în clasa a XI-a. Înainte de vacanța de iarnă tovarășa dirigintă ne dăduse temă, să facem rezumatul discursului de la congresul al XIV-lea și eu taman scriam la el când am văzut la Televizor că al XV-lea nu va mai avea loc. Când ne-am întors din vacanță tovarășa s-a transformat în doamna și mai târziu în revoluționar.

Anii au trecut, eu am crescut, am făcut și facultatea și după ce am terminat m-am așezat la rând pentru rația de libertate. Și nu am stat mult acolo, pentru că prin 2000 un investitor luminat mi-a deschis ochii și m-a angajat să vând credite. Am vândut atât de bine încât în curând am ajuns director al firmei de brokeraj. Îmi mergea bine. Cu primul salariu mi-am luat mașină și gata, de acum nu mai trebuia să mă înghesui cu toată plebea în tramvai.

Toți mă invidiau, colegii de liceu, cei de facultate, baieții de la bloc, vecinii. Aveam mașină, aveam nevastă frumoasă, vacanțele de la Mamaia le-am schimbat cu Grecia și Turcia. Când m-am însurat mi-am făcut luna de miere in Republica Dominicană. Frumos acolo! Superb! Dacă exista un Rai exact ca acolo ar trebui sa fie.

Prin 2007 soția m-a anunțat că e însărcinată. Super! Primul meu copil! Și e și băiat! O să-l fac mare, director ca mine. E un copil norocos că mă are pe mine tată! Creditele se vând ca pâinea caldă, banii vin în cont. Orice prost poate lua credit, mai ales acum după ce gradul de îndatorare a crescut la 70%. Nu tre’ să fac nimic și banii curg. Nu ies din casă cu bani de buzunar mai puțin de 500 lei. E clar, sunt un norocos! Cineva acolo sus mă iubește!

A venit 2009, soția e iar însărcinată. La serviciu încă merge treaba însă totuși nu înțeleg de ce nu se mai vând credite? Anul trecut prin octombrie economia bubuia! De ce acum a început să scadă piața? Dar nu-i nimic, sigur o să-și revină în curând. Ce naiba, lumea vrea sa cumpere, noi avem bani de dat. La anul sigur o să fie la fel de bine ca în 2008, dacă nu mai bine!

2010, soția a născut. Avem o fetiță. Superbă, seamănă perfect cu mine J. La serviciu e nasoală treaba. Se discută despre închiderea prăvăliei. Ce dracu mă fac dacă se închide? Am 2 credite, am două apartamente ipotecate, iar unul e al soacrei! Dar totuși nu cred că se poate întâmpla asta. De ce naiba să închizi o firmă care ți-a scos atâția bani ?! Ehehehe, câte credite am mai vândut! Mi-am luat și eu în CHF, de la Volksbank. Pai cum să nu-mi iau, dacă era cel mai bun produs de pe piață? Eu nu sunt ca alții, eu pun pasiune în ceea ce fac și nu pot vinde ceva dacă nu cred în el.

Mai târziu, tot în 2010. Gata, firma s-a închis. Dar nu-i nicio tragedie, știu ce să fac. Intru eu în concediu de întreținere copil, măcar iau cei 3.400 lei indemnizație iar soția se duce la job. Păcat că e bugetar și are salariul pe care îl are. Iar pe lângă faptul că e așa cum e l-au mai și tăiat ăștia! 25%! Cică e criză! O fi, așa o fi, dar de ce să plătim noi pentru asta ??? Eu am 5.000 lei rată – CHF, a tot crescut – iar venituri tot atât ! Ce să le dau de mâncare la copii? Dar lasă, că o să-mi găsesc eu ceva, nu-i dracul atât de negru. Am experiență, am fost director la firma de brokeraj, pot sa vând ceva.

2011. Încă nu mi-am gasit de lucru. Am fost la tot felul de interviuri. Piața e blocată și în plus mi se spune că sunt supra calificat. Cum să fiu supra calificat ?? Vreau să muncesc! Pot să fac orice! Și să car marfă în depozit! Le-am zis asta. Îmi zic  OK, te înțelegem, însă acum ești disperat, când o să ai veniturile pe care le meriți o să ne zici ”la revedere”, iar noi avem nevoie de un om pe termen lung. Degeaba le explic că am nevoie de o pâine să dau la copii. N-am cu cine vorbi. Dar știu ce fac, o să-mi scot experiența, studiile din CV și sigur o să găsesc ceva.

2011, mai târziu. Tot nu mi-am găsit. CHF a crescut. M-am băgat într-un grup anul trecut și am dat banca în judecată cu el. 1000 de oameni. Am deschis și ordonanța președințială, dar am pierdut. Dacă aș fi căștigat mi se suspenda rata asta și puteam să trăiesc și eu mai omenește. Oricum, nu mai plătesc decât un credit din cele 2. Toți cei 3.400 ron pe care îi am eu ca indemnizație se duc pe creditul mare, iar din banii soției abia putem să ne hrănim – 4 suflete. Iar fetița e mică, are nevoie de pampers, lapte. Îi pun eu pelinci în loc de pampers dar lapte tot trebuie să îi iau că nu sunt mama, n-am sân! Offff … Când o mai trece criza asta ???

2011, spre final. Oamenii din grup au făcut o chetă și mi-au dat banii. Încă există suflete pe pământul ăsta. Cred ca Dumnezeu m-a părăsit!  M-am apucat de vândut asigurări. Le vând oamenilor din grup, însă tot nu ne ajung banii. Banca mă amenință că mă execută. Și mai rău, au vorbit cu mama și ea mi-a zis că se sinucide dacă rămâne la bătrânețe fară casă. Ce să fac? Am fost tocmai până la Cluj la un interviu, însă tot nu a ieșit! Dacă aș avea o portiță să ies din mizeria asta!
Ce fel de om poți fi să dai afară din casă 4 oameni, dintre care 2 copii mici? Fata nici 2 ani nu are. Ce o să fac când face 2 ani și nu o să mai încasez nici indemnizația? Ce viitor vor avea copiii mei? O sa fie sclavi pe viată să plătească nenorocita asta de datorie!

2012. Tot așa. Îmi vine să îmi pun ștreangul de gât. Ce o să le zic copiilor când vor crește? Sunt un nemernic! Un ratat! Am amanetat viitorul nostru, viitorul copiilor noștrii! Nimeni nu vrea să-mi dea o bucată de pâine ca să întrețin familia asta! Dumnezeule unde ești? Ai existat vreodată? Dacă da, de ce nu te uiți la mine? Cu ce ți-am greșit ??? Dacă mă ajuti, o sa mă duc duminică de duminică la biserică, jur ! Vreau doar să ies de aici. Soacra a înnebunit, e panicată că o dau afară din casă! Nevasta mă ceartă zilnic că sunt iresponsabil, că m-am băgat în acest rahat. Și au dreptate amândouă, sunt un ratat! Așa e. Așa m-am născut: UN RATAT!

2012, aprilie. Plouă de 10 zile. Zilnic. Plouă mărunt ca în luna lui marte, deși suntem în aprilie, vorba cântecului. Și eu umblu prin mansard, dar nu cu iubita. Sau poate da, cu iubita mea. Ultima iubită – funia. Știu ce sa fac. În sfarșit am găsit o soluție – funia și săpunul. Așa, toată lumea o să fie fericită. Și eu. Poate acolo, în locul cu verdeață, unde toate grijile și toate suferințele dispar, voi fi în sfârșit fericit. Singurul motiv pentru care nu aș pleca sunt copiii. Mă doare sufletul ca îi las fară tată. Dar e mai bine așa. Decât cu un ratat, mai bine singuri. Iar mama lor e tânară, frumoasă, sigur o să le gasească un tată mai bun. Am totul pregătit, trebuie doar să îmi fac curaj să o fac.

15 mai 2012. Gata, nu mai pot amâna. A venit momentul. Dumnezeule, acolo unde te afli, dacă te afli, te rog să mă ierți! Îmi pare rău, dar nu mai pot, asta trebuie să fac. Am tot ce îmi trebuie: funie, săpun, calorifer. Un pahar înainte să prind curaj.

16 mai 2012. “ÎMPREUNĂ CU FAMILIA, ÎN ACEASTĂ ORĂ TÂRZIE AM CITIT TOATE MESAJELE VOASTRE DE SUSȚINERE ȘI ÎNCURAJARE.
GREU DE CREZUT ȘI DE INȚELES, CU FAMILIA, CU PRIETENII ȘI CU VOI ALĂTURI DE EL, NU A PUTUT REZISTA PRESIUNILOR.
TOT CE PUTEM SPUNE ESTE CA VĂ MULȚUMIM CĂ NE SUNTEȚI ALĂTURI ÎN ACESTE MOMENTE ȘI VĂ AȘTEPTĂM SĂ ÎI FIȚI ALĂTURI LUI. MAMA NOASTRĂ ÎȘI ÎNMORMÂNTEAZĂ COPILUL, DAR ÎNCURAJĂRILE LE-A PRIMIT CU MARE DRAG.

NIMIC ÎN ACEASTĂ LUME NU ESTE MAI PRESUS DECÂT VIAȚA OMULUI.
ÎMI PARE RĂU CĂ NU AM REUȘIT SĂ-MI CONVING PROPRIUL FRATE CĂ VIAȚA LUI NU ARE PREȚ. SPER CĂ ACEASTĂ PIERDERE A NOASTRĂ SĂ FIE O LECȚIE DE VIAȚĂ PENTRU TOATĂ LUMEA……PREȚUIȚII CÂND SUNT LÂNGĂ VOI. PREA TÂRZIU NU MAI ARE ROST.

G”

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter