Încă o companie cu imagine bună la bursă, recomandări de investiţie şi păreri elogioase ale brokerilor, plus specialişti de vază în finanţe şi business cooptaţi în consiliile de administraţie, e…

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Povestea unui faliment în derulare

Povestea unui faliment în derulare

Încă o companie cu imagine bună la bursă, recomandări de investiţie şi păreri elogioase ale brokerilor, plus specialişti de vază în finanţe şi business cooptaţi în consiliile de administraţie, e pe cale să-şi dea obştescul sfârşit la BVB lăsând multe bănci îndurerate…

Despre Romcab se auzeau numai lucruri de bine la bursă până în urmă cu două luni. Iată un pasaj dintr-un articol al Ziarului Financiar din 30 august 2016. „Câteva dintre cele mai interesante oportunităţi de investiţie vin în prezent din rândul companiilor de dimensiune şi lichiditate medii listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar următoarele 12 luni ar putea aparţine acestor companii, consideră brokerii. „Rezultatele obţinute în primul semestru al anului le-au dus pe unele dintre ele la multipli de piaţă foarte atractivi, în timp ce pe altele le-au scos, cel puţin temporar, de pe radarul investitorilor“, scrie analistul financiar Marius Pandele într-un raport al Prime Transaction. În prima categorie se încadrează emitenţi precum Teraplast, Compa, Vrancart, Romcab, Electroargeş, Oil Terminal, Biofarm sau Zentiva, iar Pandele trece la capitolul companii care au dezamăgit investitorii IAR Braşov, Romcarbon şi Banca Carpatica”. Dar cel mai mult mi-a plăcut pasajul următor, tot dintr-un articol din Ziarul Financiar din aprilie 2016. „Producătorul de cabluri Romcab Târgu-Mureş, controlat de Zoltan Prosszer, şi-a bugetat pentru acest an un avans de 25% al afacerilor, până peste pragul de un miliard de lei. În funcţie de evoluţia companiei în următorii ani, principalul acţionar ia în calcul cotarea la Londra, fiind nemulţumit de valoarea pe care Romcab o are pe bursa de la Bucureşti”. Deci bursa locală nici nu merita afacerea Romcab dacă e să ne luăm după principalul acţionar.

Iar la mai puţin de 8 luni de la acest episod glorios vine duşul rece: Romcab nu mai poate onora bilete la ordin (aşa, un mizilic de 18 milioane lei), criză de lichiditate…. „În ultimele trei luni, producătorul de cabluri Romcab Târgu Mureş a avut 79 de incidente legate de neonorarea unor bilete la ordin, în suma totală de 18 milioane de lei, situaţie nemaiîntâlnită în ultimii şapte ani, potrivit unui raport Tradeville. Situaţia companiei este îngrijorătoare, iar compania, al cărei preşedinte al Consiliului de Administraţie este fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, vrea să se împrumute de 200 de milioane de euro pentru a-şi plăti datoriile” relata în ianuarie 2017 economica.net.

În acţionariatul Romcab a existat pentru o perioadă şi gigantul Morgan Stanley, acesta cumpărând un pachet de 23% din acţiuni în 2007, speculatorii de peste ocean alegând însă să iasă ordonat din afacere prin vânzări succesive de pachete în special între 2014-2016 astfel că insolvenţa declarată în februarie 2017 găseşte Romcab fără picior de american în acţionariat. Cu alte cuvinte, când afacerea începuse să ridice mari semne de întrebare privind sustenabilitatea pe termen mediu/lung (schema clasică, umflarea graduală prin acumulare de datorii, investitorilor fără experienţă fiindu-le fluturate pe la nas creşterea anuală a cifrei de afaceri şi profitului), deştepţii se retrăgeau iar prostii erau momiţi cu rapoarte poleite şi recomandări iresponsabile de investiţie. Ce om normal care vede că la bursă există o afacere cu datorii de 200 milioane euro, cât cifra de afaceri şi de peste 4 ori mai mult decât capitalul propriu (valoarea de lichidare a afacerii), dar capitalizarea bursieră este sub 20 milioane euro (de numai două ori cât profitul) se repede să cumpere? Mai ales în era dobânzilor la minime istorice, având în vedere faptul că orice majorare a acestora punea pe butuci afacerea? Iar dacă brokerii care făceau recomandări de cumpărare erau iresponsabili, cum se pot numi oficialii din Consiliul de Administrație, mari nume în finanţe (expertul tehnocrat Gabriel Biriş, membru în CA până în 2014 sau fostul ministru al finanţelor Vlădescu, preşedinte CA până în ianuarie 2017) sau din mediul de afaceri (italianul Roberto Musneci, membru în CA până în 2014)? Adormiţi sau complici? Mă rog, un salariu de 7000 euro pe lună plus 5% din profitul companiei împărţit membrilor CA predispune la somn…

Acum, băncile care au împrumutat compania dau din colţ în colţ (peste 100 milioane lei Eximbank, 43 milioane lei Banca Transilvania, 23 milioane lei de la Piraeus, etc) iar micii investitori fluieră a pagubă având în vedere că preţul s-a prăbuşit la bursă de la 8 lei în ianuarie la 2,2 lei în prezent (articolul este scris pe 16 februarie, zi în care la cumpărare lipseşte oferta iar acţiunile au pierdut 15%, maximul admis la BVB pentru o singură şedinţă). Probabil vom vedea curând şi preţuri de 1 leu şi chiar mai puţin pentru MCAB (simbolul bursier al Romcab)…

Morala? Brokerii sunt agenţi de vânzări înainte de a fi analişti aşa că vor recomanda fără reţineri orice dacă pot încasa din asta comisioane de tranzacţionare şi vor împinge optimismul până în pragul falimentului emitentului când vor ridica din umeri pretextând că toată piaţă avea o părere bună despre proaspătul decedat. Mă înşel, vorbesc cu păcat? Poate vă amintiţi ceva recomandări privind iminenţa crizei din 2008 din  partea brokerilor imobiliari sau analiştilor din piaţă locală de capital….Este că au ratat ocazia cu brio, preferând să se înșele în haită decât să aibă dreptate pe cont propriu şi riscând astfel să-şi pună pe fugă clienţii care le generau comisioane?

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter