Se spune că un popor care nu își învață greșelile trăite în istorie este obligat să le repete. Este ceea ce se întâmplă la noi din plin, mai ales în acestă perioadă de confuzie …

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Case albe, case negre

Case albe, case negre

Se spune că un popor care nu își învață greșelile trăite în istorie este obligat să le repete. Este ceea ce se întâmplă la noi din plin, mai ales în acestă perioadă de confuzie și ambiguitate, în care ne-am pierdut și capacitatea de a învăța din propriile greșeli, darămite din ale altora.

Apreciind lucrurile la scară mai mică, redescoperim pretutindeni acest principiu păgubos, devenit un fel de a doua natură a noastră, multiplicat în numeroase situații de zi cu zi, omniprezent în viața și activitatea curentă a societății. Greșeala neînvățată se manifestă în acțiunile și deciziile luate în mod superficial de semenii noștri, ca și cum nu s-au mai întâlnit niciodată cu păcăleala respectivă, de parcă au picat din senin în mijlocul unei plase care li s-a întins fără știința și participarea lor, de parcă astrele li s-au aliniat împotriva și Universul a conspirat împotriva lor. De fapt, au mai trecut prin situații similare cu o săptămână, cu două zile sau chiar cu câteva ore înainte. Dar au uitat.

Am asistat în această perioadă la unul din cele mai bune exemple de greșeală repetată. Unul cu efecte dintre cele mai profunde negativ pe termen lung. Este vorba de creditarea aberantă prin programul Prima Casă, venită pe fondul unui balamuc uriaș născut de legea Dării în plată. Pentru a înțelege absurdul și gravitatea situației, să expunem pe scurt situația: acum vreo zece ani s-au dat credite în mod iresponsabil, băncile înșelând oamenii și îndatorîndu-i într-o monedă exotică, virtuală (pentru că nu au deținut-o fizic), care a explodat în câțiva ani, ruinând sute de mii de oameni și aducând profituri uriașe și nejustificate bancherilor. E vorba de francul elvețian, îndeobște cunoscut prin acronimul CHF. Când oamenii nu au mai putut duce povara și au căutat o soluție prin care să scape de aceasta, a început spectacolul. Circ, scandal, scenarii apocaliptice inventate de bănci, o întreagă dispută națională. Tabere inventate, învrăjbite una împotriva celeilalte, manipulare mediatică delirantă, folosirea abuzivă a funcțiilor și a influenței. Ce credeți că s-a întamplat în mijlocul acestei tevaturi? Ei bine, băncile au creditat din nou masiv și iresponsabil, de data aceasta cu largul concurs al statului, care a pus din plin umărul la nașterea noii generații de datori vânduți acelorași indivizi. Prin programul Prima casă, adresat în special debutanților în viața și în carieră, istoria tragică s-a repetat.

Dacă facem abstracție de gravitatea situației generate de bancheri veroși și de un guvern iresponsabil și care urmează să îi înghită cu totul pe tinerii naivi care s-au grăbit și se grăbesc să se îndatoreze, nu putem să nu observăm latura comică, de sorginte pur românească, a ceea ce se întâmplă. Asistăm la o scenă autentică de alba-neagra, în care doar decorul diferă, actorii jucând aceleași roluri.

Scoateți din cadru sediile moderne de bănci și înlocuiți-le cu o piață multicoloră de periferie de oraș. În mijlocul pieței, un “prosper om de afaceri”, expert în “PR și advertising”, învârte cu o precizie de chirurg trei pahare, sub care se află o bilă de burete. Lumea se adună ca la urs, mânată de dorința de a face un ban fără efort. Afaceristul mișcă paharele, vorbește, îți zâmbește larg și te convinge că te vei îmbogăți. Tot ce trebuie să faci e “să îi dai un avans” și să alegi paharul sub care se află bila. Absorbit de abilitățile sale de comunicare (cunoscute acolo, în piață, drept “vrăjeală”), nu ai cum să observi momentul în care patronul palmează bila, băgînd-o pe mânecă sau pasînd-o “assistant manager”-ului din dotare. După câteva “rate” achitate patronului, rămâi falit, întrucât, după fiecare pierdere, ți se spune că “nu ai avut noroc, șefu, dă mai dă o hârtie, că uite acum ghicești și îți iei banu înapoi”. Colegii de spectacol și de gură-cască de pe margine văd scena, văd bila dispărând în neant și banii în buzunarul patronașului. În mod bizar, aceștia nu scot un cuvânt, nici nu pleacă de la locul înșelăciunii. Așteaptă, cuminți, ca tu să pierzi banii, să fii luat de mână și trimis mai încolo, “gata, șefu, dacă nu mai ai bani vezi-ți de treabă”, ca să le vina lor rândul. Sunt convinși că tu ai fost fraier de ți-a luat ăla banii, lor nu are cum să li se întâmple, fiind mai deștepti și cu note mari la “școala vieții”. Ajunși la masa de joc, li se întâmplă același lucru: bila din burete este palmată, ei pierd. Teoriile și vorbele de duh ale patronașului îi îndârjesc teribil, făcându-i să continue să joace. În doi timpi și trei mișcări, banii s-au dus. Istoria s-a repetat, iar buzunarele patronașului colcăie de profit. Că e albă, că e neagră bila, dealer-ul câștigă pe seama credulității jucătorilor. Deodată însă, câțiva naivi prind curaj. Sătui să fie înșelați, încep să facă gălagie. Patronașul ar încerca să-i oprească violent, dar evaluează cu ochi viclean situația. Sunt cam mulți… Între timp, vine organul legii. Se încing discuțiile. Patronașul se jură, deontologic și profesionist, pe toata linia maternal, că este om cinstit și că a acționat responsabil, doar naivii fiind de vină, că nu știu să joace. Din privirile lor, se vede că organul și patronașul se cunosc. “Au combinații”, pardon, “au demarat niște programe de parteneriat”. Cearta formală escaladează. În tot timpul ăsta, restul de gură-cască se revoltă. Vor și ei să joace! Așteaptă de dimineață la rând, și uite cum s-au gasit niște fraieri să le strice ploile. Erau așa aproape să facă bani! În timp ce se cearta cu toată lumea, patronașul nu pierde timpul. Cu dreapta se lupta cu naivii recalcitranți, iar cu stânga amesteca paharele. Assistant manager-ul încasează bani cu nemiluita. Gloata se bulucește la joc, simte ca în scurt timp se va sparge gașca, iar ei rămân cu buza umflată, fără a reuși să profite de situație. În scurt timp, circul încetează. Naivii oponenți primesc înapoi câțiva firfirici, ca să se liniștească. Ceilalți au plecat fără un leu în buzunar. Organul se îndepărtează alene, mulțumit că a rezolvat corespunzător situația, mai ales că a avut o discuție fructuoasă cu assistant manager-ul, conform protocolului. Toată lumea e mulțumită, într-un fel sau altul. Pe moment. Mâine se reia activitatea, naivii pierzători vor veni să recupereze ceea ce au pierdut ieri. Sunt convinși de asta.

Să revenim în birourile de sticlă. Între timp, armata de patronași, asistenți, CEO învârt paharele tot mai amețitor. Gloata se repede la credit. Au zis că se taie Prima Casa!, că se măresc avansurile!, cumnate, cumetre, nu mai prindem, ce dracu’ facem? Se măresc avansurile, apoi scad la loc. Se aud vorbe că se scoate Prima casă, apoi că nu se mai scoate. Cei care au fost păcăliți acum 10 ani avertizează asupra grozăviei. Dar cine să îi audă, în goana lor după aur-datorie? Acum ori niciodată să ne îndatorăm! Ăia au fost fraieri, n-o să ni se întample nouă!

Doar o certitudine rămâne: istoria tragica s-a repetat.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter