Partea I
Este o realitate pe care nimeni nu o mai neagă: în România, multinaționalele dețin peste 80% din cota de piață în industriile unde se cheltuiesc toți banii românilor săraci și majoritatea banilor celorlalți: hrană (agricultură, industrie alimentară, import, comerț în lanțuri de hiper-market-uri), combustibil, energie, servicii bancare și de asigurări, comunicații și servicii digitale (IT&C).
În toate aceste domenii, numărul „actorilor” implicați este foarte mic, uneori, chiar mai mic de 5. În plus, acești concurenți puțini se comportă cartelar – în caz de nevoie sau de utilitate, comportamentul lor devine identic, ca la un semn făacut de liderul plutonului. Este clar, nu este vorba de un simplu oligopol. Este vorba de un monopol, rezultat al unui cartel implicit, tolerat de stat. Este vorba, în plus, de rente și privilegii de-a dreptul feudale, la care nu au acces întreprinzătorii și la care nu pot visa oamenii de rând.
Pentru a păstra aceste monopoluri, rente și privilegii, de unde se colectează fluvii de bani fără a prea plăti impozit pe profit și pe dividende, aceste multinaționale neo-feudale plătesc 1 (un) leu pentru a stoarce 25 de lei de la români. Vârtosul leu care aduce alți 25 ia calea mitei, a traficului de influență, a lobby-ului, a sponsorizărilor politice etc. și face ca circulația „elitelor” în sistem, prin miraculoasa „ușă rotativă” (revolving door), să se deruleze ca și când ar fi naturală și de la Dumnezeu lăsată.
Neo-feudalii economiei au și de unde să plătească, au și motivație să plătească. Doar că sistemul nostru judiciar se preface că nu îi vede, concentrându-și „lupta” pe mituiți. Iar organele noastre de concurență se prefac că fac: se deplasează cu trei viteze, încet, foarte ăncet și stând pe loc.
Marile probleme ridicate de acest sistem neo-feudal al rentelor și privilegiilor cumpărate de la cei care vând indulgențe sunt eliminarea concurenței și a inovației, decăderea morală a societății, sărăcirea accentuată a clasei de mijloc, inechitatea și acuta inegalitate socială, privatizarea profitului și socializarea pierderilor.
Evazunea și optimizarea fiscală (o evaziune fiscală care se indentifică drept practică legală, adică o trans-evaziune) determină o colectare de numai 27% din PIB în România, cifră care este cea mai mică din UE. Pierderea fiscală implicată este una dintre cauzele majore ale crizei economice și sociale actuale, care provoacă mizerie, sărăcie și boală maselor de milioane de români lipsiți de privilegii și rente. Pretenția la infrastructură decentă de transport, la asistență sanitară și socială echitabilă și rezonabilă, la educație corectă și eficientă, la pensii și la un mediu înconjurător sănătos etc. devine pe zi ce trece o himeră a unei utopii.
La nivelul UE, media cheltuielilor pentru achiziții publice este de 14% din PIB (cca 4.200 de miliarde de euro anual). Din această sumă colosală, mai mult de 30% se pierd din cauza corupției. Campioane la corupția pe această filieră sunt Italia, Franța, Spania și Portugalia.
România cheltuie un procent de 19% din PIB pentru achiziții publice. Nenorocirea este că peste 50% din acești bani se pierd din cauza corupției. Anul trecut s-au cheltuit 54 de miliarde de euro pe achiziții publice, din care peste 27 de miliarde s-au dus pe apa sâmbetei, din cauza corupției. Ironia sorții este că nici nu vedem rezultatul acestui colosal efort, pe banii noștri, și nici nu știm în ce constau aceste achiziții. Sunt un fel de mistere ale templului din Delphi.
Nenorocirea și mai mare este că acest tip de hemoragie de bani publici durează de cel puțin 30 ani, de când la putere se tot schimbă sau se aliază între ele PSD și PNL. Vorbim de peste 500 de miliarde de euro pierdute de români din cauza corupției din domeniul achizițiilor publice.
Jaful prin intermediul achizițiilor publice este „frățește” împărțit între cele două blocuri politice: PSD are monopol pe achizițiile la nivel de comune, orașe și județe, în timp ce PNL are monopol pe achizițiile la nivel central, de ministere, secretariat general al guvernului, instituții naționale aflate în subordinea Parlamentului etc.
Dintotdeauna, acești bani au adus bogăție nemeritată unui număr foarte mic de persoane, dar și necesarul de finanțare a campaniilor de imagine, a influencerilor, a ONG – urilor și a presei miluite, precum și instrumentele reducerii la tăcere a oricăror critici, eretici, dizidenți, negaționiști și conspiraționiști. De exemplu, Uniunea Europeană a angajat, pentru 2024-2030, o armată de 130 de mii de fact checkers pentru a „lupta” contra dezinformării și teoriilor conspirației (chestii care, desigur, se regăsesc mereu, ca un făcut, doar în tabăra criticilor multinaționalelor). Bugetul alocat este de peste 150 de milioane de euro anual.
Mult mai grav este că acești bani din achiziții publice, deturnați prin corupție, finanțează și conspirația tăcerii, dar și infracțiunile necesare camuflării și pierderii urmelor rețelei mafiotic de sens – includ aici optimizarea fiscală și spălarea cu ștaif a banilor murdari. Pentru activitățile ilicite și criminalitatea cibernetică prestate sub masca optimizării fiscale, a protecției informative și a „luptei” contra dezinformării sunt utilizați fie angajați fidelizați cu bonusuri consistente, fie colaboratori externi plătiți mult peste potențialul lor. Evident, off the records. Dacă este prins prestatorul de servicii infracționale va fi țapul ispășitor, iar nu corporația instigatoare. Și nici politicianul, tehnocratul sau birocratul complice.
Este ceea ce, în slangul jurnalistic occidental, se numește crime as a service.
Partea a II – a
O mare parte din acești bani murdari se spală prin optimizare fiscală, practicată pe scară largă de multinaționale, la sugestiile plătite ale marilor concernuri de consultanță.
Este incredibil, dar aceste multinaționale de deștepți strategici sunt nu numai la butoanele optimizării fiscale, ci și la panoul de control al politicilor (ipocrite și inutile) de combatere a evaziunii fiscale, a corupției și a spălării de bani.
Cu ajutorul sfaturilor neprecupețite ale principalilor consultanți globali (auto-denumiți, semnificativ, The Fat Four …), corporațiile multinaționale reușesc să economisească, sub forma optimizării fiscale, 1.000 de miliarde de euro anual, la nivelul întregii UE.
În același timp, principalii consultanți globali consiliază instituțiile UE, pentru 4 miliarde de euro pe an, în privința politicilor publice de … evitare a evaziunii și optimizării fiscale (adică, a trans-evaziunii).
Un singur exemplu de astfel de „afacere” îi implică, la adevărata lor valoare, pe cei patru mari grași[1].
În anul 2022, Comisia Europeană le-a alocat 2 miliarde de euro pentru: (i) recrutarea angajaților; (ii) arbitrajul și decizia de atribuire a contractelor de achiziții publice; (iii) conceperea strategiei și a formularisticii necesare inițiativelor care ar urma să fie finanțate de UE; (iii) selectarea start-up-urilor și a IMM-urilor care câstigă granturile acordate de UE; (iv) auditul pe toate aceste paliere; (v) investigarea sesizărilor de frauda și corupție.
Mai clar de atât nici că se putea … Regie clară, sfidare pe față. In your face, cum spun americanii… Cercul controlului este complet sau, cum ar spune tot americanii, it’s a full circle of control.
Ce să mai vorbim de PNRR? Numai pentru consultanță s-au prevăzut acolo peste 2 miliarde de euro, din bănuții cuveniți României.
Și mai interesant este că instituțiile UE sunt, efectiv, sub controlul consultanților.
Pe de o parte, ușa rotativă aduce permanent la Comisia Europeană „specialiști” din din multinaționale și de la consultanții lor obezi și, invers, de la Comisia Europeană, la consultanți și la multinaționale, într-un du-te-vino interminabil.
Pe de altă parte, „caietele de sarcini” sunt făcute fie chiar de consultanții grași, după chipul și asemănarea lor, fie de „specialiștii” trimiși temporar, ca angajați de rang înalt la Comisia Europeană, de consultanții grași.
Principalul mod în care sunt eliminați concurenții este utilizarea criteriului experienței anterioare în același tip de consultanță și a criteriului cifrei minime de afaceri. În mod normal, ar trebui să conteze conflictele de interese, trecute sau viitoare; ar trebui să conteze și amenzile penale sau despăgubirile achitate pentru delicte anterioare (uneori, chiar recunoscute de Fat Four, prin înțelegeri cu procurorii); în mod normal, ar trebui să conteze cum au fost făcuți acei bani luați în calcul drept cifră de afaceri relevantă, că poate au fost rezultatul unor fraude; în mod normal ar trebui să conteze implicarea non-etică a politicului. Dar nu, nu contează.
Marile concernuri de consultanță nu prestează doar infracțiuni ca servicii plătite și nu doar multinaționalelor.
Aceste mari concernuri de consultanță prestează și servicii de andosare „științifică” a tuturor nebuniilor ideologice din ultimii 15 ani, menite a remodela omul și societatea, în vederea așa-zisei „mari resetări”. Politicile adoptate cu „legitimitatea” acestor sfaturi ultra-competente au distrus economia europeană, au sărăcit populația, au acutizat polarizarea socială bogați-săraci, au adus pe lume „principiul” privatizării profitului și al socializării pierderilor și, cel mai grav dintre toate, au edificat, pas cu pas, totalitarismul sanitar – digital – climateric de tip chinezesc, intitulat, parcă auto-ironic sau în disprețul inteligenței omului obișnuit, „ordinea mondială liberală bazată pe reguli”.
Banii publici alocați acestor politici economice, sociale și ecologice au finanțat aproape exclusiv corupții, care au devenit și mai puternici, și mai greu de combătut.
Când politicienii actuali și influencerii își rup cămeșile de pe ei de foculeț patriotard ce îi cuprinde, deplângând faptul (real) că fondurile europene nu iau calea fermierilor și antreprenorilor români onești și meritorii, poate că n-ar fi rău să le puneți în față această cruntă realitate, a „muncii cu cartea” depusă de mega-consultanții globali, care discriminează, fură, moșmondesc proceduri, aranjează caiete de sarcini și manipulează angajați – marionetă, fie să tacă în mod conspirativ, fie să dea forward problema, pentru a o „rezolva” colegii lor din corporații, în așa fel încât corupții să prospere și să își consolideze monopolul.
Când vă oripilați neo-liberal/libertarian că amărâtul care primește de la stat 100 de lei pe lună este leneș și nu merită, gândiți-vă mai degrabă la „leneșii strategici”, plantați în administrația publică pentru a tăcea, pentru a fi complice, pentru a da forward cașcavalului public și pentru a face fundul lat, lanț la gâtul porcin și ghiul de cocalar pe dești. Pe aștia îi plătim noi, toți, din munca noastră. Nu mai fiți ipocriți și faceți eforturi de a scăpa de orbirea fariseică pe care v-o predau ONG – urile globaliste și influencerii progresiști.
[1]Datele pot fi accesate aici: https://ted.europa.eu, Contracts awarded by EU Institutions (https://ted.europa.eu/TED/search/canReport.do). Contracte câștigate: Ernst & Young 2022: 889.038.000 euro;
Deloitte 2022: 1.975.257.019 euro; PwC 2022: 660.000.000 euro; KPMG 2022: 618.560.990 euro.