Argumentaţia bancarzilor e că în acest fel se diminuează evaziunea fiscală iar consumatorilor li se oferă un canal suplimentar de acces la economiile lor. De fapt, cheltuiala cu POS-urile se amortizează în 1-2 ani iar apoi băncile îşi numără profiturile în timp ce micii comercianţii vor fi încărcaţi cu alte taxe mascate-rata la terminalele de plăţi şi comisioanele pe tranzacţiile efectuate cu cardul (uzual 1-2%)-şi vor sucomba pe capete eliberând şi ultimele redute ale comerţului local pentru hipermarketuri.
Într-un interviu din Hotnews care aduce mai degrabă a advertorial, şeful Asociaţiei de Plăti Electronice din România (APERO), George Anghel, afirmă că în 2017 un număr de 70.000 de comercianţi şi instituţii publice vor intra pe lista celor care acceptă plata cu cardul prin aplicarea legii „cash-back”(doar 43.000 de comercianţi o fac în prezent). E vorba de 70.000 dintr-un total de 330.000 de posibili viitori acceptanți după calculele APERO, un bazin uriaş de profit viitor pentru sectorul bancar. Anghel estima costurile băncilor la 30 milioane euro anul viitor pentru achiziţionarea de POS-uri, costuri pe care acesta le consideră amortizabile în 1,5-2 ani, în funcţie de volumul tranzacţiilor generate. Iar vestea proastă este că pe lângă rata de 30-50 de lei pe lună pentru achitarea POS-ului, conform Hotnews, comercianţii vor trebui să plătească şi un procent din vânzări către bănci (1-2% în majoritatea cazurilor).
Ce se va întâmpla în acest caz cu profitul şi aşa microscopic al comercianţilor de buzunar, sufocaţi oricum de marile reţele de hipermarketuri? Cum amenda pentru neintroducerea POS-ului va fi din 2017 între 5.000 şi 7.000 de lei, cei mai mulţi vor încerca să transfere noile cheltuieli asupra clienţilor majorând preţurile cu echivalentul costurilor suplimentare. Vor pierde deci şi clienţii dar vor pierde şi micii comercianţi care îşi reduc şi mai mult atractivitatea în ochii clienţilor prin raportare la preţurile hipermarketurilor care au oricum altă marja de negociere cu producătorii (aţi auzit de impunerea unor nesfârşite liste de taxe-de raft, de promovare, de pliant, etc, nu?). Iar jaful asta mascat a fost ambalat sub masca unei facilităţi-dreptul de a scoate nişte amărâţi de 200 de lei de la magazinul din colţ!-plus obiectivului nobil de combatere a evaziunii fiscale de parcă cei mai mari evazionişti n-ar fi şi cei mai mari jucători străni din economie care îşi fac pierdute profiturile cu regularitate printr-o politică a preţurilor de transfer grobiană dar nu suficient de vizibilă prin ochelarii de cal ai ANAF (de altfel o instituţie eficientă când vine vorba de marii evazionişti octogenari cu pătrunjel de prin pieţe).
Mă întreb dacă trecerea unei astfel de legi a fost doar rodul prostiei legiuitorilor sau un efect al lobby-ului bine mobilat financiar din industrie…Mi se pare sigur însă că nu vom riscă nicio sancţiune din partea UE după implementarea sa, aşa cum riscăm dacă nu renunţăm la legea care obligă hipermarketurile să comercialize 51% din anumite produse obţinute pe lanţul scurt de aprovizionare (o gură de oxigen pentru producătorii locali). Ce să-i faci, legislaţie de colonie.