Recapitalizarea internă înseamnă, în sistemul Legii nr.312/2015 privind rezoluția bancară, fie o reducere a valorii creanțelor contra unei entitați bancare supuse rezoluției, fie o conversie în acțiuni a acestor creanțe….

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Despre anomalii juridice și sfințenie

Despre anomalii juridice și sfințenie

Recapitalizarea internă înseamnă, în sistemul Legii nr.312/2015 privind rezoluția bancară, fie o reducere a valorii creanțelor contra unei entitați bancare supuse rezoluției, fie o conversie în acțiuni a acestor creanțe. Este ceea ce, în jargonul corporatist bancar se intitulează bail-in și poate fi asimilat cu o confiscare a depozitelor aflate în conturile entității bancare supuse rezoluției, acestea fiind principalele datorii ale unei bănci.

O reducere a creanței (al cărui procent nu poate fi cunoscut decât post-factum) sau o conversie a creanței în acțiuni înseamnă stingerea parțială sau totală a acelei creanțe.

Conversia creanței în acțiuni echivalează cu o ștergere a creanței, întrucat, în schimbul unei creanțe certe contra băncii, deponentul sau creditorul, în general, primește un pachet de acțiuni la o entitate – fantomă, creată ad-hoc pentru a soluționa rapid o stare de dificultate majoră a unei bănci, adică un bilet de loterie.

Oricum, în general, acțiunile sunt o asociere la riscul afacerii societații emitente, ele având o oarecare valoare doar dacă emitentul, el însuși, are valoare, doar dacă există lichiditate a acțiunilor (există interes pentru cumpărare) și doar dacă există beneficii ale emitentului din afacerea derulată. Într-o situație normală, acționarul poate vinde acțiunea, cu sau fără spor de valoare, sau poate aștepta dividende, dar acestea există doar dacă societatea are profit, iar acesta este distribuit de adunarea generală a acționarilor. Nimic nu este, însa, normal, în procedura de rezoluție bancară și, deci, deponentul transformat fără voia lui în acționar nu-și va putea vinde acțiunile și nici nu va putea avea expectații realiste de dividend.

În legatură cu conversia depozitelor în acțiuni trebuie remarcat un fapt șocant, mai ales având în vedere furia și cerbicia cu care sistemul bancar s-a opus Legii dării în plată nr.77/2016 : conversia creanței în acțiuni este o dare în plată forțată, care nu necesită acordul deponentului – creditor al băncii și care i se impune acestuia indiferent daca el are un contract de depozit bancar în derulare, încheiat înainte sau după data de 1 ianuarie 2016 (dată cand a intrat în vigoare Legea nr.312/2015 privind rezoluția bancară).

Așadar, darea în plată, chiar și cea forțată, este o anomalie juridică doar daca cel care vrea să se libereze de sclavia datoriei pe viață este un consumator, nu și dacă debitorul este o sfântă bancă, prea mare pentru a fi lasată să falimenteze, deși a distrus prin greșeli, incompetență și iresponsabilitate, părți consistente ale temeliei sistemului financiar, precum și destine, averi și planuri de viitor.

Legea nr.312/2015 privind rezoluția bancară insistă în a statua regula că măsura recapitalizării interne nu afectează depozitele garantate (depozitele cu valori de sub 100 de mii de euro), dar nimeni nu poate asigura populația deținătoare de depozite bancare că fondurile disponibile sau cele care pot fi antrenate prin intermediul schemei de garantare a depozitelor (gestionată de FGDB, o entitate deținută și controlată de BNR) ar fi suficiente pentru a acoperi toate aceste depozite. Ca să nu mai vorbim de faptul că instituirea acestei limite de despăgubire, de 100 de mii de euro, este discriminatorie, nimic nefiind de natură a justifica diferența de tratament juridic între un particular și o persoană juridică (în cadrul căreia ar putea avea locuri de muncă sute sau mii de particulari care ajung, fără motivație economică, în pericol de a-și pierde job-ul, doar pentru că cineva, din biroul său capitonat și cu aer condiționat bine reglat, a decis salvarea de la colaps a unei bani la care anagajatorul a avut proasta inspirație să își țină fondurile), între un particular și un fond de pensii sau de asigurări de sănătate de care depind milioane de particulari, sau între un particular care deține în bancă economii de sub 100 de mii de euro și altul care a reușit să adune mai mult de 101 mii de euro și să ii țină în depozit bancar, în loc să îi păstreze acasă, în pericol permanent de furt sau tâlhărie.

Formula „anomalie juridică” pusă ca stampilă pe legea dării în plată nr.77/2016 este prezentă mai peste tot în presă, atât cea main-stream, cât și cea de specialitate juridică, așa cum stă bine unui tag, menit a se reverbera și clona la infinit pe net. A se vedea, de exemplu, aici :
http://www.avocatura.com/stire/15645/avocatul-valeriu-stoica-legea-darii-in-plata-este-o-anomalie-juridica-.html

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter