Să te oprești cu dezvoltarea intelectuală și emoțională la 6 ani. Să fi ajuns în această stare de blocare în timp la varsta de 37 de ani, să fii supus…

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Flori pentru Algernon

Flori pentru Algernon

Să te oprești cu dezvoltarea intelectuală și emoțională la 6 ani. Să fi ajuns în această stare de blocare în timp la varsta de 37 de ani, să fii supus unei intervenții chirurgicale de mărire a capacității mentale. Datorită acesteia să poți, retroactiv, să vezi și să ințelegi ce ți s-a întâmplat între 6 și 37 de ani. Să te ridici cu IQ – ul la niveluri înalte, să vezi prea departe, ca și când ai fi un munte și nu un simplu om cocoțat pe un munte. Să îi sperii cu asta (dar fără voia ta) pe toți cei din jur. Și, după 7 luni, să revii la starea inițială, căci experimentul augmentării capacității mentale nu putea avea efecte permanente. În câteva cuvinte, acesta este subiectul unei cărți-cult din perioada Power Flower și Beatles. Se numește “Flori pentru Algernon”, a fost scrisă și publicată de Daniel Keyes în 1966, și la noi a fost readusă în atenția publicului român de editura Art în 2014.


Cartea, deși are doar 260 de pagini, are mai multe straturi și înțelesuri. În afara de experimentul horror la care sunt supusi personajul Charlie Gordon și șoarecele de laborator Algernon, cărora li se efectuează operații chirurgicale pe creier, prin secționarea și îndepărtarea unor porțiuni “vinovate” de întârzierea mentală (în cazul omului) și de starea naturală de incapacitate de efectuare a unor operații complexe, cum ar fi deschiderea unor uși și deplasarea pe culoare ale unor labirinturi special create (în cazul animalului), cartea vorbește despre conținutul personalității umane, despre compușii “eului”, insistând asupra faptului că inteligența măsurabilă (sub forma IQ-ului, care redă capacitatea fizică a omului de a memora și procesa informații) nu înseamnă nimic fără suflet, fără emoții, acestea fiind, în mod real, “cărămizile” eului. Fiind nevoit să trăiască în trupul persoanei de dinainte de operația de augmentare a capacității mentale, noul Charlie Gordon, cel “îmbunătățit”, realizează că ocupa acel trup în mod abuziv, că acel om de dinaintea operației este încă acolo, ascuns după cortina trasă de noile capacități mentale ale “musafirului”, dar prezent prin emoțiile, sentimentele, trăirile din perioada anterioară operației pe care acel trup încă le înmagazinează. La un moment dat, personajul Charlie Gordon afirma: „sunt ca un animal scos din cușca în care se simțea bine și în siguranță”.

Iar Charlie Gordon fusese dintotdeauna un întârziat mental. Toată lumea se distra pe seama lui (puțini îl compătimeau și îi luau apărarea din milă). El nu ințelegea, nu vedea nimic. Râdea când era subiectul glumelor, farselor. Îi considera pe toți prieteni. Buni prieteni.

Operația i-a deschis ochii nu numai asupra prezentului, ci și asupra trecutului. Putea vizualiza scene trecute ca și când s-ar fi întors în timp și ar fi asistat la ele. Fără a fi o călătorie fizică în timp, ci o rememorare lucidă a celor întâmplate, experiența totuși diferită de simpla re-amintire, eventual nostalgică a unor evenimente și fapte. La acel timp, pentru acel Charlie Gordon anterior operației, acele fapte, imagini și evenimente nu erau vizibile, pentru că ele nu puteau fi procesate mental. Ce poate ști, ce poate reține un copil de 6 ani despre lumea reală, a adulților, până la urmă? Puțin, pentru că lumea aceasta, a adulților, e plină de subînțelesuri, de straturi multiple de înțelesuri contextuale, de precauții, de minciuni, de ipocrizii și de realități virtuale (de la cuvinte abstracte, fără echivalent senzorial, până la lumile de pe net și din jocurile pe calculator). Un copil de 6 ani nu are aceste „capacități”, nu poate să le discearnă. Nu incă. O astfel de persoană te poate privi în față (fără să iși ferească privirea sau fără să dea alte înțelesuri privirii sale ghidate doar de curiozitate și de necesitatea de a vedea și înțelege). Un copil de 6 ani râde sau plange, fără să se stânjenească de asistență, care l-ar putea privi condescendent. Un copil de 6 ani e mai mult emoțional decât rațional. E mai mult suflet decât minte. Comunică altfel decât adultul cu exteriorul, are o conștiință magică. E inocent. Sfărșitul copilăriei este sfârșitul inocenței. Dacă acest lucru se întâmplă treptat, nu doare. Noi ne adaptăm, trecem natural la starea de adult. „Învățăm” să nu mai privim omul în ochi, ci să îi ocolim privirea. Să nu mai credem, ci să căutăm simboluri, subînțelesuri, substraturi și conspirații. Dar dacă despărțirea de inocență e bruscă, atunci e dureros. E șocant și pentru cel în cauză, și pentru cei care l-au cunoscut. Un om ajuns la 37 de ani, dar care a ramas în stadiul mental și emoțional de la 6 ani este un copil întărziat. Dacă fostul întârziat se dezvoltă mental, dacă i se deschid ochii, ceilalți se vor simti mici și meschini și îl vor urâ. Li se vor vedea imperfecțiunile.

Adevarul este că, atunci când ajungem să cunoaștem o realitate îndeobște ascunsă, suntem ca niște oameni orbi cărora li s-a dat șansa să vadă. Fostul orb poate fi terifiat de ceea ce vede, se poate adapta sa nu, dar cei care se simt văzuți nu sunt încântați că li se dezvăluie diformitățile, fizice sau morale. Chiorul, care era împărat în țara orbilor, nu se poate simți bine când orbii încep să vadă. Va riposta, va încerca să se razbune. Persoanele de acest gen, ascunse de orbirea noastră anterioară, persoanele pe care le știam bune, morale, prietenoase, vor fi dezvăluite la adevarata lor valoare umană. Charlie Gordon descoperă, multumită capacității sale mentale augmentate, că în tot acest timp a fost ținta batjocurii și a răutăților tuturor celor pe care îi considera prieteni și în preajma cărora se simțea bine și în siguranță. Puțini dintre cei pe care îi considera prieteni îl considerau, la rândul lor, o persoană. Câțiva profitau de el din punct de vedere economic – era bun și silitor în muncile cele mai grele sau în activitățile pe care, în prezent, societatea europeană le-ar numi penibile (de exemplu, spală pe jos și prin toaletele din brutăria în care era angajat din milă). Înainte, iși băteau joc de el și îl disprețuiau pentru ignoranța și opacitatea sa. Acum îl urăsc pentru noile lui cunoștințe și pentru inteligența sa augmentată, cu mult mai înaltă decât a unor oamenii obișnuiți.

Consumatorii români sunt în această situatie. Au fost considerați ne-educați și avizi de consum pe credit. Au fost inșelați și abuzați, cu convingerea eternității stării lor de opacitate. În tot acest timp, consumatorii au fost dresați să facă din reprezentanții acestor creditori niște parteneri, niște prieteni buni, iar pe cei din vârful sistemului (mă refer la Isărescu & co) i-au transformat în icoane. S-au simțit bine în cușca alocată fiecaruia dintre ei.
Doar că unii s-au trezit. Retroactiv și retrospectiv, aceștia din urma pot vedea acum înșelătoria, minciuna, batjocura la care au fost supuși.
Cei mai mulți consumatori români încă sunt fericiți și încrezători. Dar, deși încă e ceață, cortina s-a ridicat.

Lui Charlie Gordon i s-a terminat repede perioada de iluminare. Consumatorul român poate avea șansa de a sta în lumină. Cu condiția ca făclia să fie purtată mult și purtată bine, în cât mai multe colonii ale overlorzilor sistemului.

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter