Vara s-a încheiat cu un subiect destul de interesant: independența justiției și paznicii sistemului judiciar.
Atenția mi-a fost captată de un comunicat CSM, potrivit căruia un expat, şef de filială românească de bancă străină și totodată reprezentant al unei organizații patronale din sistemul bancar despre care, personal, am auzit vorbindu-se obsesiv de când cu așa zisa lege generatoare de risc sistemic bancar, a fost “prins” încălcând regulile ”jocului”.
Potrivit comunicatului de presă regăsit pe pagina oficială a CSM, Inspecția Judiciară a efectuat verificări cu privire la afirmațiile făcute de personajul descris mai sus, în cuprinsul unei scrisori adresate reprezentanților uneia dintre cele 3 puteri în stat, puterea judecătorească. Afirmația viza practica neunitară a instanțelor judecătorești în litigiile dintre bănci și consumatori, și care, în opinia autorului scrisorii și a instituției pe care o reprezintă, ar trebui să se unifice în sensul respingerii cererilor consumatorilor.
În raportul inspecției judiciare se rețin următoarele: ,,Independența nu este un privilegiu în interesul propriu al magistraților, ci în cel al statului de drept și al celor care caută și doresc înfăptuirea justiției, constituind un mijloc de a asigura și păstra încrederea publicului în sistemul judiciar. Ea este conferită acestora, în vederea protecției drepturilor persoanelor care apelează la justiție și constă în responsabilitatea magistratului de a convinge prin forța argumentelor raționale și temeinice, nu prin cea a principiului autorității.”
Concluziile Plenului sunt fundamentate din punct de vedere juridic pe acele texte legale care reglementează și protejează principiul independenței și imparțialității magistratului și anume: art. 124 alin. 3 din Constituție, art. 3 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, art. 3 alin. 2 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor precum și Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri al statelor membre.
Referindu-se la scrisoarea acestui expat, sef de filială românească a unei bănci străine, care printre altele își exprimă și disponibilitatea de a ,,familiariza” reprezentanții puterii judecătorești cu legislația, doctrina și jurisprudența internă și externă aplicabilă litigiilor la care se referă în cuprinsul scrisorii sale, pentru a ,,determina o abordare obiectivă a judecătorilor care sunt chemați să înfăptuiască justiția și a pune bazele unei aplicări corecte a legilor”, inspecția judiciară reține că „o asemenea exprimare poate fi apreciată ca o critică voalată la adresa soluțiilor date de instanțe în favoarea clienților băncilor, de natură a afecta în mod direct, întreg sistemul judiciar, scopul fiind acela de intervenție în actul de justiție cu consecința influențării deciziilor magistraților în detrimentul clienților.”
Probabil că, tu, cititorul, te gândești că autorul scrisorii nu a făcut decât să-și exprime punctul de vedere iar libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită.
Ei bine, situația este un pic mai condimentată întrucât potrivit codului civil, libertatea de exprimare cunoaște anumite limite, pe care le regăsim enunțate la art. 75 din Codul Civil. Legiuitorul văzând amalgamul de opinii ce aveau să vină, a stabilit așadar anumite limite, generate de nevoia de a proteja anumite interese publice, precum siguranța națională, integritatea teritorială, siguranța publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni, protejarea sănătății și a moralei publice, garantarea autorității și a imparțialității puterii judiciare, dar și pentru a ocroti unele interese de ordin privat, precum reputația și drepturile altor persoane ori nevoia de a împiedica divulgarea de informații confidențiale.
Legislația internă trimite totodată la convențiile și pactele internaționale la care România este parte. Art. 10 alin. 2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului reprezintă unul dintre acestea. Textul prevede expressis verbis că exercițiul dreptului la liberă exprimare presupune unele îndatoriri și responsabilități, ce fac posibile restricționări, impunerea unor condiții în exercițiul acestuia, iar aceste ingerințe trebuie să întrunească trei caracteristici: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, așadar să fie proporționale cu scopul urmărit.
Dacă ne gândim că personajul nostru și-a expus opinia, din postura sa de reprezentant al uneia dintre părțile din cadrul litigiilor la care face trimitere și cu privire la care afirmă că prin soluțiile adoptate se ,,procedează la o restricționare a circulației capitalurilor, ceea ce contravine legislației comunitare europene, care trebuie aplicată cu prioritate.” și, se mai și arată dispus să pună la dispoziția instanțelor de judecată ,,specialiști din diverse zone de activitate ale instituțiilor de credit” în cadrul unor programe de formare continuă a judecătorilor (a se observa că, nu în cadrul dosarelor de instanță, printr-un probatoriu adecvat) observăm că scopul nu este chiar așa legitim și nici nu este necesar într-o societate democratică, în care, părțile din litigiu, își exprimă punctele de vedere în cadrul termenului acordat pentru ,,dezbateri pe fond” cu trimitere la probatoriul deja administrat în cauză.
Concluzia Plenului CSM a fost că afirmațiile autorului scrisorii ”încalcă limitele libertății de exprimare în raport cu activitatea magistraților, cu consecința afectării independenței și imparțialității sistemului judiciar în ansamblul său.”
Dacă am exagera, cum se prea obișnuiește în ”breasla” șefilor de filiale românești ale băncilor străine în ultima vreme, am putea rezuma faptele de mai sus într-o singură sintagmă ”risc sistemic la nivel judiciar”.
Suntem la jumătatea lui septembrie și despre pățania personajului meu nu mai scrie nimeni. Curios din fire, m-am întrebat care ar fi sancțiunile pe care le-ar suporta un individ care aduce atingere independenței și imparțialității sistemului judiciar, mai ales că, avem deja o dovadă în acest sens, Raportul Inspecției Judiciare din cadrul CSM și decizia Plenului CSM. Și mai mult, ce efecte au astfel de decizii.
Nu de alta, dar observ că în presă se vehiculează o știre potrivit căreia instituția în cadrul căreia activează şi autorul scrisorii ne anunță că a ,,decis să cheme în judecată statul român pentru apariția legii dării în plată.” Potrivit reclamantei apariția legii dării în plată a creat un risc suplimentar pentru creditele ipotecare acordate de bancă, risc ce se concretizează în provizioane suplimentare şi reducerea profitului băncii – mamă.
Ca și primă impresie, mă întreb dacă nu cumva se creează premisele unui nou caz de imixtiune la nivelul puterilor în stat, de aceasta dată, puterea legislativă. Însă despre admisibilitatea și temeinicia unei astfel de cereri urmează să discutăm într-o scriere viitoare, acum, să ne axăm pe consecințele deciziei Plenului CSM.
În primul rând, observăm că CSM are competența necesară pentru a restabili dezechilibrul creat ca urmare a actelor dăunătoare pentru protecția drepturilor conferite sistemului judiciar.
În virtutea acestei competențe acordate chiar prin statutul judecătorilor și procurorilor, CSM poate dispune măsurile pe care le consideră necesare, și implicit să sesizeze organele competente (art. 30 din Legea 317/2004).
În privința măsurilor ce se pot adopta în astfel de situații, practica CSM ne arată că pot fi sesizate instituții precum CNA care l-a rândul său ar putea sancționa canalele-audiovizuale care au preluat și lăudat inițiativa expatului.
Bineînțeles, repararea prejudiciului adus imaginii sistemului judiciar s-ar putea realiza, cel puțin, la un nivel incipient, prin sancționarea făptuitorului proporțional cu fapta săvârșită. Mai exact, prin ”obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare”, sancțiune pe care o regăsim în Codul Civil, la capitolul intitulat ,,Apărarea drepturilor nepatrimoniale” (art. 253).
O altă instituție ce ar putea fi sesizată este BNR care, din postura sa de organ de supraveghere al instituțiilor de credit, are implicit obligația de a verifica dacă ,,membrii consiliului de administrație și directorii sau, după caz, membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului unei instituții de credit, precum și persoanele desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activitățile de administrare și control al riscurilor, audit intern, juridice, conformitate, trezorerie, creditare, precum și orice alte activități care pot expune instituția de credit unor riscuri semnificative trebuie să dispună în orice moment de o bună reputație, de cunoștințe, aptitudini şi experiență adecvate naturii, extinderii și complexității activității instituției de credit și responsabilităților încredințate și trebuie să își desfășoare activitatea în conformitate cu regulile unei practici bancare prudente și sănătoase. Componenta respectivelor organe ale instituției de credit trebuie să reflecte în ansamblu o gamă suficient de largă de experiențe profesionale relevante.” (art. 108 alin. (1) din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului).
În plus, obligația de onestitate, integritate și obiectivitate trebuie menținută pe întreg mandatul acordat acestor persoane. (art. 41 din OUG 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului).
Cum acest conducător de instituţie de credit a fost ”prins și raportat”, ei bine, devin aplicabile prevederile art. 229 din același act normativ, în virtutea cărora BNR poate aplica una dintre următoarele sancțiuni ,, a) avertisment scris; b) avertisment public prin care se indică persoana fizică, instituția de credit, societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă responsabilă și fapta săvârșită; c) amendă aplicabilă persoanei juridice, până la 10% din valoarea totală netă a cifrei de afaceri realizată în exercițiul financiar precedent, care include venitul brut constând din dobânzile de încasat și alte venituri similare, venituri din acțiuni şi alte titluri cu randament variabil sau fix, precum şi comisioanele ori taxele de încasat aşa cum sunt prevăzute la art. 316 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; în cazul în care persoana juridică are calitatea de filială a unei societăți-mamă, venitul brut relevant este cel rezultat din situațiile financiare consolidate ale societății-mamă de cel mai înalt rang, din exercițiul financiar precedent; d) amendă aplicabilă persoanei fizice, până la echivalentul în lei a 5 milioane de euro la cursul de schimb din 17 iulie 2013; e) retragerea aprobării acordate persoanelor prevăzute la art. 108 alin. (1); f) amendă până la de două ori valoarea beneficiului obținut prin săvârșirea faptei, dacă acesta poate fi determinat.”
De altfel, pot fi aplicate și măsuri sancționatoare, precum: a) ordin de încetare a conduitei ilicite a persoanei fizice sau juridice și de abținere de la repetarea acesteia; a1) interzicerea temporară a exercitării unor funcții într-o instituție de credit de către persoanele prevăzute la art. 108 alin. (1) sau de către persoanele desemnate să asigure conducerea sucursalelor instituției de credit, responsabile de săvârșirea faptei; {…}
Articolul 233 din același act normativ conferă competență pentru aplicarea sancțiunilor mai sus enunțate, BNR -ului, prin următoarele persoane: când fapta este săvârșită de o instituție de credit, sancțiunea se va aplica de către guvernator, prim-viceguvernator și viceguvernatorii BNR, cu excepția retragerii aprobării acordate persoanelor din conducerea instituțiilor de credit, a retragerii autorizației instituției de credit, a retragerii autorizației instituției de credit și a suspendării exercitării dreptului de vot al acționarilor/membrilor instituției de credit, când competența aparține Consiliului de administrație al BNR.
Trebuie să recunosc…specialia generalibus derogant mi-a dat bătăi de cap, am citit și am recitit acest text de lege și nu pot ajunge decât la o concluzie …aici s-or fi împotmolit și în cazul negustorului expat.