Se ridică tot mai mult cortina care a acoperit până acum construcția din jurul instituției publice numită Banca Națională a României (dar care se comportă tot mai evident ca o…

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
O parte din ceea ce n-am văzut până acum după cortina trasă de BNR

O parte din ceea ce n-am văzut până acum după cortina trasă de BNR

Se ridică tot mai mult cortina care a acoperit până acum construcția din jurul instituției publice numită Banca Națională a României (dar care se comportă tot mai evident ca o autoritate națională de protecție a băncilor arogante și delincvente). Acum se vede clar că această construcție este butaforică și șubredă.
În afară de faptul că BNR este o instituție căreia Constituția nu îi dedică nici măcar un singur articol, deși legile românești îi conferă un atribut esențial al suveranității de stat – emisiunea de monedă – știm acum că BNR este o struțo-cămilă cu un „capital social” de 30 de milioane de lei constituit de Statul român, dar care nu este o societate pe acțiuni organizată și funcționând ca atare, căci așa-zisul acționar, Statul român, nu își poate controla societatea, nicio instituție a sa neavând dreptul să dea instrucțiuni BNR. Este bizar, dar adevărat: deși BNR depune anual rapoarte în Parlament, nu există dezbateri și nici consecințe ale unor nereguli, deficiențe manageriale sau fraude (există doar o procedură firavă de demitere a membrilor CA pentru abateri grave, care ar trebui să se desfășoare în Parlament). Știm, de asemenea, că BNR deține o mare parte din avuția națională – rezervele valutare și rezervele internaționale de aur financiar – dar această avuție este gestionată, plimbată, camuflată etc. după reguli stabilite discreționar de CA al BNR, de existența cărora nu suntem informați și în legătură cu care nu putem ști dacă sunt sau nu respectate. Putem doar să credem, fără să cercetăm.
În condițiile în care toți agenții economici și toate persoanele fizice plătesc un impozit pe profit/venit de 16%, BNR este supusă unui impozit pe profit de 80%.
În primul rând, existența acestui impozit presupune că există un profit la BNR, ceea ce înseamnă că această autoritate face profit din încasări, după ce își deduce cheltuielile. Se întâmplă asta în condițiile în care BNR emite monedă, face politici de stabilitate a prețurilor si de țintire a inflației, administrează rezerva de valută și de aur financiar și, cel mai important, reglementează, supraveghează si controleaza piața bancară, fiind, în plus, furnizoare de informații esențiale, critice, pentru economie (cum ar fi rata inflației, rata dobânzii de referința, cursul de schimb al leului față de alte monede etc., în funcție de care se fac programe de guvernare, se stabilesc taxe și impozite, se calculează salarii, pensii și indemnizații, prețuri ale mărfurilor si ale materiilor prime etc.).
În sine, faptul că o autoritate face profit este problematic. În primul rând pentru că oricine se poate întreba care este riscul pe care și-l asumă o autoritate atunci când face profit, căci unde nu există risc, nu există afacere (venture și adventure au sensuri similare în engleză). În al doilea rând, este evident că nu există nici piața relevantă pe care să se facă acest profit și nici concurenți ai acestui “agent economic”. Nu există, întrucât BNR are monopol și exclusivitate asupra tuturor acestor domenii. Nu ați văzut vreo autoritate din domeniul conurenței, europeană sau autohtonă, care să intervină în acest monopol. Chiar dacă BNR împrumută deseori băncile comerciale (ceea ce este o problemă în sine, întrucât băncile împrumutătoare fie se salvează de la dificultăți financiare sau chiar de la faliment cu bani publici, ceea ce agenților economici obișnuiți nu li se permite, fie împrumută ulterior statul sau alte autorități publice, lucru care, iarăși, nu li se permite mirenilor), lucrurile nu se schimbă – BNR exercită același monopol, fiind un împrumutător de ultimă instanță care folosește această pârghie ca instrument de politică monetară.
Ar fi bine să ne întrebăm de ce legea penalizează profitul BNR cu un impozit de 80%.
Explicația este aceea că un astfel de profit nu ar trebui să existe. Într-adevăr, o autoritate publică nu ar trebui să aibă venituri, ci încasări din taxe, impozite, contribuții, redevențe.
Este adevărat că BNR face venituri din împrumuturile de ultimă instanță pe care le acordă băncilor (scăzând din dobânzile aferente acestor împrumuturi dobânzile modice achitate băncilor comerciale pentru rezervele minime obligatorii care se păstrează la BNR, poate rezulta un „profit” frumușel) și din operațiunile de pe piața valutară, dar aceste venituri ar trebui să aibă un caracter excepțional, ele fiind subordonate scopului unic al activității BNR – stabilitatea prețurilor. Altfel, ar însemna ca acest obiectiv legal fundamental să fie subordonat scopului realizării de profit. O autoritate reglementează – nu poate avea profit din asta. O autoritate licentiază, autorizează, avizezază – nu poate avea profit din asta. O autoritate controlează, supraveghează si sanctionează – nu poate avea profit din asta. Altfel, pentru profit, ar putea apărea inițiative pentru poliție privată, închisori private, judecătorii private.
În mod normal, BNR ar trebui să vireze la buget toți banii rezultați din activitatea sa de politică monetară, de emisiune de monedă, de operațiuni valutare și de împrumuturi de ultimă instanță. În condițiile în care, oricum, legea permite BNR să utilizeze aceste încasări pentru acoperirea propriilor cheltuieli de funcționare – a căror dimensiune abia începem să o întrevedem, căci până acum BNR a fost opacă relativ la acestea – și întrucât, tot prin lege, aceste cheltuieli, plus eventualele pierderi, sunt suportate de la buget în caz de deficit bugetar al instituției, a lăsa chiar si acei 20% din „profit” la dispoziția BNR pentru distribuția către șefime și angajați (precum și pentru alte cheltuieli cum ar fi sponsorizări ale unor instituții care mai acordă, pe ici, pe colo, câte un titlu de doctor honorius pausa ori de acadring unor șefi sau șefuleți din BNR), este o exagerare a legii. Ca să nu mai vorbim de realitatea că un șomer „produs” de BNR sau un pensionar vor fi plătiți tot din banii noștri, din fondurile de asigurări sociale, iar un pacient angajat la BNR se va trata pe banii noștri, din asigurările sociale de sănătate.

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter