Spuneam la începutul anului 2016, în ziarul Bursa, că Fondul Proprietatea s-a așezat cu fața la apus. De fapt, am sesizat intenția de lichidare a fondului încă de acum trei…

Decesul Fondului Proprietatea

Decesul Fondului Proprietatea

Spuneam la începutul anului 2016, în ziarul Bursa, că Fondul Proprietatea s-a așezat cu fața la apus. De fapt, am sesizat intenția de lichidare a fondului încă de acum trei ani când,  ca urmare a acumulării în „mâinile” unor fonduri americane de hedging (în special, Elliot și Cartesian) a peste 62% din acțiuni.

Noii deținători ai controlului fondului au impus în AGA un mandat precis administratorului Franklin Templeton : lichidarea treptată a afacerii. Ba chiar i-au fixat și un onorariu de succes pentru asta. Și s-a trecut la treaba.

S-a început cu participațiile în societăți din domeniul energiei. Vânzările de acțiuni din acest domeniu s-au făcut în pachete mari, ceea ce a dus, inevitabil, la mari discounturi – la Romgaz, Transgaz si Transelectrica au fost vânzari de circa 500 milioane euro, la discounturi de cca 12% (organele de ancheta penale ar face bine să urmăreasca aceste acțiuni, pentru a vedea cine a beneficiat de informațiile privilegiate necesare pentru a face această uriașă afacere).

Acum se vinde participația la OMV Petrom – în jur de 19% din acțiuni, cu o valoare de piață de peste 600 de milioane de euro. Probabil că și aici vor fi discounturi. Se spune că deja acțiunile OMV Petrom (și așa slabite de scăderea prețului barilului de petrol, de la 110 dolari în 2012, la 45 de dolari în prezent) au scăzut, într-o săptămână, cu peste 6%. Și asta nu e tot. Se face o AGA la Fondul Proprietatea, în 31 oct a.c., pentru a se constata pierderi din exploatare care vor cauza o reducere a capitalului social.

Reamintesc că în ianuarie 2016 Fondul Proprietatea a mai efectuat o reducere de capital social, în vederea restituirii către acționari a unei părți din aporturi, rezultând o suma de restituit de cca 100 de milioane de euro, sumă care, conform Codului fiscal român, este scutită total de impozite și taxe (cu condiția să fie vorba de o reducere de capital ne-determinată de pierderi). Cum 62% din acțiuni sunt deținute de cele doua fonduri, peste 60 de milioane de euro au ieșit din țară, fără plata vreunui cent ca impozit sau taxă către Statul roman. Cei ce nu știu asta, să ia aminte : o restituire parțială a aportului la capitalul social nu este permis dacă societatea are pierderi. DIICOT tace asurzitor.

Poate că nu știți ce este Fondul Proprietatea. La origine, a fost un fond de despagubire a foștilor proprietari de imobile nationalizate; a fost conceput ca atare, printre alții, de un anume fost vice la BNR, aflat acum în pastrare la domiciliu; prin acest fond s-au dat „despagubiri” de peste 3 mld euro, prin celebra formula care implică si ANRP; banii s-au dus în buzunarele samsarilor de dosare, aia care se plimba neîncetat pe la DNA, de vreo doi ani, și nu mai intra odată la pușcărie; acțiunile au fost acumulate de fonduri de hedging; când totul a fost gata (septembrie 2010), Fondul nu a mai fost menținut ca atare, ci s-a transformat într-un fond de investiții listat la Londra (de fapt, chestia asta a fost un bla – bla penibil, pentru că, în realitate, nu s-au listat acțiunile, ci niște instrumente financiare complexe, denumite certificate globale de depozit, un fel de obligațiuni convertibile în actiuni); justitia romana a încercat să emită niște soluții care să blocheze această mutație, doar ca s-au opus aceleași firme de avocatură care au chinuit, ani de zile, pe multe milioane de euro, și consumatorii români de credite bancare; și au reușit, pe alte multe milioane de euro, ca așa-i în tenis.

Vreau să mai spun un lucru : postacii cei mai idioți, troll-ii bancari care de regulă se bagă ca musca în lapte în aceste subiecte pe care nu vor sa le înteleagă, hater-ii, analiștii pieței de capital, blogger-ii BNR, toți anonimii care nu au ce face la serviciu, au criticat vehement ceea ce am spus eu de-a lungul timpului despre această instituție, care ar fi trebuit să susțină piața de capital romanească, dar acum, iată, îi dă ultima lovitură de moarte.

Sper că acum acești indivizi blocați în proiect și ascunși după cortina unui nick-name să își ia lecția. Și să le dea banii înapoi stăpânilor lor, căci nu și-au făcut treaba bine.