Băncile și vătaful lor BNR, s-au opus cu furie și ceribiciei atât conversiei creditelor în valută la un curs apropiat de cel din data contractării, cât și legii dării în…

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Distopica lume bancară

Distopica lume bancară

Băncile și vătaful lor BNR, s-au opus cu furie și ceribiciei atât conversiei creditelor în valută la un curs apropiat de cel din data contractării, cât și legii dării în plată, două modalități special concepute pentru a reduce povara creditelor acordate în mod iresponsabil de bancile comerciale în perioada de boom imobiliar (2006-2008). Dar oponenții libertății consumatorilor nu sunt deloc deranjați de conversii și dări în plată când este vorba de banii sau creanțele consumatorilor. Ca să fie salvate băncile – zombies, banii deponenților pot fi confiscați.

Conversia creanței deponentului în acțiuni echivalează cu o ștergere a creanței, întrucât, în schimbul unei creanțe certe contra băncii[1], deponentul primește un pachet de acțiuni la o bancă pe cale de a intra în faliment, adică o valoare zero, sau, dupa caz, la o entitate fantomatică, efemeră, creată ad-hoc pentru a soluționa rapid o stare de dificultate majoră a unei bănci, adică un bilet de loterie. Oricum, în general, acțiunile sunt o asociere la riscul afacerii societății emitente, ele având o oarecare valoare doar dacă emitentul, el însuși, are valoare, doar dacă există lichiditate a acțiunilor (există interes pentru cumpărare) și doar dacă există beneficii ale emitentului din afacerea derulată. Într-o situație normală, acționarul poate vinde acțiunea, cu sau fără spor de valoare, sau poate aștepta dividende, dar acestea există doar dacă societatea are profit, iar acesta este distribuit de adunarea generală a acționarilor. Nimic nu este, însa, normal, în procedura de rezoluție bancară și, deci, deponentul, transformat fără voia lui în acționar la o entitate falimentară sau la o entitate fantomă, efemeră (instituția-punte), nu-și va putea vinde acțiunile și nici nu va putea avea expectații realiste de dividend.

 

În legătură cu conversia depozitelor în acțiuni trebuie remarcat un fapt șocant, mai ales având în vedere furia și cerbicia cu care sistemul bancar s-a opus Legii dării în plată nr.77/2016 : conversia creanței în acțiuni este o dare în plată forțată, care nu necesită acordul deponentului – creditor al băncii și care i se impune acestuia indiferent daca el are un contract de depozit bancar în derulare sau un contract încheiat dupa data de 1 ianuarie 2016 (dată când a intrat în vigoare Legea nr.312/2015 privind rezoluția bancară).

 

Așadar, darea în plată, chiar și cea forțată, este o anomalie juridică doar dacă cel care vrea să se libereze de sclavia datoriei pe viață este un consumator[2], nu și dacă debitorul este o sfântă bancă, prea mare pentru a fi lasată să falimenteze, deși a distrus prin greșeli, incompetență și iresponsabilitate, părți consistente ale temeliei sistemului financiar, precum și destine, averi și planuri de viitor.

Nu-i așa că legea dării în plată era considerată populistă? Dar o lege care distruge economii și proprietăți pentru a salva o bancă muribundă (sau a o readuce la viață, din starea de mort-viu) cum poate fi etichetată? Elitistă, feudalistă, dintr-o lume distopică în care banii băncii sunt ai băncii, iar banii deponenților sunt tot ai băncii?

 

[1]De regula, aceasta creanta rezulta din contractul de depozit de fonduri. Conform art.2191 alin.1 Cciv, institutia de credit la care s-a constituit depozitul de fonduri “este obligata sa restituie aceeasi cantitate monetara, de aceeasi specie, la termenul convenit sau, dupa caz, oricand, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de parti ori, in lipsa, de uzante” (subl.n, Gh. P).

[2]Formula este prezenta mai peste tot in presa, atat cea main-stream, cat si cea de specialitate juridica. A se vedea, de exemplu, aici : Avocatul, Valeriu Stoica: „Legea dării în plată este o anomalie juridică”

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter