Despre responsabilitatea (solidară cu bancile delincvente) a BNR și a guvernatorului, personal, pentru creditele în franci elvețieni și pentru contractele cu clauze abuzive, am vorbit în repetate randuri. Am și obținut decizii jurisprudențiale care confirma aceasta răspundere solidară.
Într-o acțiune colectivă câștigată de noi contra Volksbank, în anul 2012, Tribunalul București motivează, negru pe alb, că nu numai băncile au fost vinovate de abuz de putere economică și au acționat cu rea-credința în aceste contracte, ci și BNR a fost solidar responsabilă cu ele, atât prin abandonul voluntar al funcției de supraveghere, cât și prin permisiunea de a pune pe piață produse financiare cu clauze abuzive. Mai mult chiar, fostul șef al ARB, actualmente președinte de onoare, dl Ghețea, spunea cu subiect și predicat prin 2010, că acele contracte atacate de noi în instanță ca fiind împănate cu clauze abuzive nu ar fi putut conține asemenea clauze, întrucat BNR le-a avizat prealabil.
Ideea acestei răspunderi este reluată și dezvoltată de Lucian Isar, pe blogul său. Mi-a atras atenția mai ales afirmația că România și consumatorii români erau, în perioada 2006-2008, într-o „capcană economică”, generată chiar de minunata politică monetară a BNR.
E foarte ușor să vânezi când prada e prinsă în capcană. Și, cu un pic de tupeu și inconștiență, poți să și negi că prada s-a sinucis, nemaiputând suporta trauma datoriei. Ba, mai mult, poți să ameninți Statul român cu procese la ICSID pe motiv că un număr redus de astfel de victime își cer dreptul la libertate. Cu condiția să fii bancă și să ai un vătaf bun care să îți îngrijească via.
PS: Foarte haios este termenul „chercheleală tematică” pe care îl folosește Isar pentru seminariile de la Sinaia (cele la care, printre alții, sunt școliți judecătorii în bunele practici bnr-iste).