Mulţi trăiesc cu impresia că odată cu atingerea unor minime succesive pentru indicatorul Robor – indicele de referinţă pentru calculul dobânzii la împrumuturile în lei – vor curge oportunităţile pentru…

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Dobânzile la credite n-au aflat că suntem în deflaţie

Dobânzile la credite n-au aflat că suntem în deflaţie

Mulţi trăiesc cu impresia că odată cu atingerea unor minime succesive pentru indicatorul Robor – indicele de referinţă pentru calculul dobânzii la împrumuturile în lei – vor curge oportunităţile pentru cei care mai cochetează cu ideea unui credit. De fapt, scăderea dobânzilor la credite este mult mai anemică decât topirea randamentului la economiile în lei, după cum veţi vedea mai jos.

Am comparat cele mai avantajoase împrumuturi în lei în oglindă cu cele mai bune dobânzi bancare la depozitele la termen iar aşteptările erau că diferenţele dintre ele să nu fie semnificative într-o perioadă în care BNR aruncă lei din elicopter înspre bănci. Ei bine, fals.

Cel mai mic DAE la un credit de nevoi personale de 10.000 lei pe 5 ani îl găsim la Ideea Bank (7,5%),  urmată de Banca Românească (8,2%) şi de Alpha Bank (8,5%) cu o prima de 6-7% peste nivelul Robor. Mai la finalul clasamentului găsim Robor plus 11-12% ceea ce este absolut descurajant pentru orice amator de noi împrumuturi care a învăţat ceva din criza finaciară dintre anii 2009-2012.

Care sunt însă cele mai bune dobânzi de economisire? Între 1,2% şi 2,3% pe an, la scadenţele cuprinse între 3 luni şi 12 luni. Multe bănci oferă chiar sub 1% celor care economisesc cu scadențe scurte, „câştig” din care ar trebui scăzute ulterior impozitul datorat statului (16% din dobândă) şi comisioanele băncii (administrarea contului curent, eliberarea extraselor, retragerile de numerar, etc). De exemplu, un depozit pe 3 luni la CEC este remunerat cu 0,5% pentru ca la 12 luni banca de stat să urce ştacheta până la…1,1% pe an.

Dacă dobânzile mici la depozite se pot scuza cu deflaţia pe care o traversează economia (-0,67% a fost inflaţia între noiembrie 2015 şi noiembrie 2016), marjele nesimţite pe care le păstrează băncile la creditare nu au nicio acoperire rezonabilă. Resursele le sunt oferite la discreţie şi la costuri modice (la dobânda de politică monetară, adică 1,75% pe an) de către Banca Centrală, economia e pe creştere, riscul de ţară nu poate fi invocat cu inima împăcată când banii le vin de la BNR. Atunci?

Singura explicaţie care stă în picioare, alături de proverbiala lăcomie a bancherilor autohtoni, este dorinţa de a amortiza efectele legilor pe care le-au contestat în ultima vreme (darea în plată, conversia împrumuturilor în franci elveţieni, legea falimentului personal) astfel încât cartelul bancar acţionează cât se poate de unitar când vine vorba de o posibilă reducere a costurilor la noile împrumuturi. Când însă apare garanţia statului şi o ipotecă executabilă, bancherii devin brusc maleabili şi aşa apare DAE de sub 4% la împrumuturile Prima Casă.

Ca şi în 2008, bancherii riscă însă să-şi dea singuri peste mâini menţinând dobânzile foarte sus în special la împrumuturile cu scadențe mai scurte, asta deoarece aşa cum a scăzut Roborul poate să şi urce. Or, cine a luat un credit de nevoi personale cu DAE de peste 13-14% la o valoare Robor sub 1% (0,9% în prezent), ar putea să dea din colţ în colţ dacă Roborul trece de 5% (rata i-ar sări cu 30-40%). Ce să mai spunem de „fericiţii” posesori ai unor împrumuturi „Prima Casă” care au o dobândă cu numai 2% peste nivelul Robor, iar la o creşterea cu 3% a indicatorului îşi văd dublată rata?

 

DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter