Incursiune în lumea fascinantă a serviciilor de proastă calitate.
O cunoștintă apropiată m-a rugat să-i ofer consiliere într-o problemă aparent minoră: o reclamație transmisă prin viu grai unui fost consilier prezidențial. Mi-am imaginat că dorința sa nu are sorți de izbândă influențat de teama exacerbată în aceste vremuri că orice solicitare adresată unei persoane de decizie poate căpăta forma unui beneficiu nemeritat. M-am înșelat! Contextul pare prielnic: consumator de produse de vinificație, cunoștința mea dorea să știe cum poate să-i transmită stimabilului producător că vinul său, vândut într-un loc circulat din Capitală, este acru, bun de aruncat la canal. Mi-am dat seama că „intervenția” capătă forma unei dojeni verbale. Mai apoi, însă, m-am întrebat ce ar fi putut face un om obișnuit care se confruntă cu o astfel de situație, aparent banală, dacă ar fi victima unei pagube financiare care îi pune în pericol și sănătatea? Să păstreze o probă din licoarea fără calitate, să depună un memoriu și să aștepte până la infinit un răspuns de la ANPC. Aici se oprește de obicei povestea unui cetățean agresat de micii, marii și giganții producători sau retaileri ai societății de consum.
Mulți cedează în această luptă. Alții, cei ca noi, caută forme și metode de exprimare provocatoare, ajutați de notorietate sau de predispoziția pentru respectarea legii.
Să începem, așadar, seria “dezvăluirilor”.
Locul inspectat: litoralul românesc.
Orice stațiune vizitată este un focar de risc alimentar și de disconfort vizual sau psihic. La cafeneaua Efendi din Neptun te așezi la o masă din cele multe neocupate și aștepți un chelner care nu mai vine. Când apare uită de ce este acolo. Te rogi să primești un meniu și îl primești după minute de așteptare. Apoi constați că lipsesc de la vânzare anumite produse. După 20 de minute ai de ales, pleci sau rămâi la cheremul proprietarului. Eu am ales să părăsesc incinta.
La terasa de peste drum cer o limonadă și o porție de papanași. Sunt anunțat cu regret că din cauza meciului de fotbal la care au asistat mai mulți clienți pot obține doar limonada – un pahar cu apă și o lămâie stoarsă. Coincidență sau nu, curentul se întrerupe și plata se face contra unor chitanțe scrise de mână. Rețeta meciului s-a întors împotriva lor: au de completat zeci de hârtiuțe cu note de plată.
Nu am pierdut nicio zi pe plaja celebrei stațiuni. Neîngrijită, fără facilități, fără beach baruri. În schimb, Olimp, fosta stațiune de lux a comunismului românesc nu merită nici măcar atâta atenție. Este o relicvă bine conservată a sărăciei și a prostului gust. Singura atracție pe care i-am găsit-o este că poți retrăi printre clădiri părăsite și servicii mediocre atmosfera din anii 80.
La Costinești merită să vă pierdeți o zi de studiu antropologic. Este fauna umană cea mai pestriță din toată România. Aici îi veți cunoaște pe celebrii cocalari. Și tot aici este monumentul ridicat în memoria tineretului de altădată. Muzica răsună din orice tarabă, club sau bucată de plajă. Terasele aliniate pe marginile drumului principal sunt înțesate de oameni, îmbrăcați și dezbrăcați. Unii stau la mese, alții pe bordură. Iar toți mănâncă. Resturile se aruncă pe jos sau într-o grămadă de gunoi ridicată ad-hoc. Este un peisaj apocaliptic și o oază plină de microbi și alte vietăți periculoase. Dacă vă plac jocurile video de genul Counter – Strike acesta este corespondentul în realitate al teritoriilor de eliberat prin intervenții de urgență. Nu ratați o plimbare de seară pe faleza stațiunii. Depășește orice închipuire. Înarmați-vă spiritul pentru observație cu muniție suplimentară. Sunt atât de multe senzațiile de uimire încât la finalulul turului veți simți nevoia să vă odihniți mental. Tot ce nu este permis în materie de alimentație publică și de aplicare a normelor de protecție a consumatorului poate fi întâlnit în Costinești. O fostă stațiune a studenților devenită un teritoriu pentru experimente umane.
Despre Eforie Nord, singura impresie pregnantă care dispare cu greu din mintea oricui este blocarea traficului pe ambele șosele ale orașului. După decenii de dezvoltare a turismului pe litoral nimeni n-a găsit o soluție pentru ocolirea unei stațiuni sufocată de mașini aflate în tranzit. Deși le este la îndemână exemplul altora, polițiștii și edilii urbei se încăpățânează să ignore calvarul turiștilor. De aceea, sfatul meu pentru oamenii educați este să evite deplasările în timpul zilei spre Constanța. Sau, mai inteligent ar fi să nu vă faceți sejurul din acest punct geografic înspre Mangalia.
Nu ratați, totuși, un drum la Vama Veche. Altădată un loc de refugiu pentru libertinaj și evadare din cotidian, astăzi, plaja plină de corturi și rulote s-a emancipat! Cupluri cu copii, corporatiști în costum de baie, hipsteri deghizați, rockeri izolați și nudiști în minoritate își împart într-o simbioză stranie locurile preferate și nisipul fin. Ah, să nu uit de celebra cherhana. Reamenajată pentru o clientelă ceva mai pretențioasă și-a adaptat serviciile la aceasta. Anumite specialități, cele mai ieftine, dispar subit din meniu de la primele ore ale zilei, astfel încât clienții sunt obligati să aleagă doar ce decide propietarul din captura zilei. O metodă ingenioasă de creștere a profitului pe seama turiștilor infometați.
Am lăsat la final perla Litoralului românesc – Mamaia. Aici am avut câteva experiențe de neuitat. Fiind un loc bine reprezentat de investitori cunoscuți din industria de servicii, pretențiile ar trebui să fie pe măsură. De fapt, raportul este invers proporțional. Cu cât este mai cunoscut în branșă investitorul cu atât își permite mai multe abuzuri împotriva consumatorului.
Încercați experiența unui sejur la hotelul Perla, care se laudă cu cea mai veche existență din stațiune, dacă doriți să comparați prezentul cu trecutul. Proprietarul a transformat cazarea oamenilor muncii din societatea multilateral dezvoltată într-o pseudo-distracție pentru oamenii respectabili ai muncii capitaliste.
Cu excepția recepției și a ascensoarelor (funcționează două din trei) primiți în pachetul de cazare toate senzațiile unui hotel de 2 stele clasificat cu trei, aflat in custodia lanțului hotelier Phoenicia. Pereți prin care auzi conversațiile vecinilor, apa care curge zgomotos prin instalațiile sanitare, bogăția de decibeli din aparatele de curățenie, la primele ore ale dimineții. Nu aveti internet, dar îl plătiți. Pentru că așa scrie în oferta hotelului. Mobilierul este minimal și uzat. Sala de mese, servirea și meniul te poartă în fascinanta epocă a privațiunilor din vremea nomenclaturii comuniste. Iar prețul acestei experiențe este pe măsura iluziilor. Cel mai comic (dacă n-ar fi abuziv) este felul discreționar prin care ți se impune vânzarea produselor alimentare din incinta hotelului. La sosire, primești niște cartonașe plastifiate care țin loc de bonuri valorice. Cu ele “beneficiezi” obligatoriu de bucătăria tip cantină. Dacă ești nesatisfăcut poți să-ti achiziționezi băutură de la bar. La preț de lux. Pentru fanii jocului Monopoly o astfel de idee merită exploatată. Câte beri, sucuri sau cafele poți consuma într-o zi? Sau, mai bine, faci o investiție la final de sejur și cumperi o ladă de bere?
Dacă ignori banii pierduți la Perla, o faleză lungă de câțiva kilometri îți stă la dispoziție. Eviți fără remușcări restaurantele, cantinele și buticarii nesiguri și ajungi în partea de nord. Acolo sunt localurile cu ștaif. Multe doar cu numele. Este uimitor cât de slabe sunt serviciile și calitatea ofertei din meniu la un restaurant precum Sago, deținut de un maestru bucătar. Probabil că acesta și-a angajat personal sezonier din concurenții eliminați la show-ul Masterchef unde este jurat. Paradoxal, la Sago lumea se înghesuie ca la circ. Dar singurul spectacol pentru care fraierii plătesc un preț piperat este pregătirea bucatelor în mijlocul restaurantului, printre clienți.
Mi-am imaginat de câteva ori ce ar face un turist străin în Mamaia. Unde ar lua masa, ce fel de atracții îl conving să-și cheltuiască banii, cum reclamă un abuz? Sunt întrebări la care, încă, n-am găsit un răspuns mulțumitor. Dar poate că ANPC, ANT și ANAT sunt în posesia lor. Sper, totuși, că acestea nu se bazează pe tăcerea turiștilor speriați sau pe tratamentul de urgență asigurat de farmaciile deschise peste tot.
Este nedrept pentru turismul românesc să nu promoveze Litoralul la adevărata sa valoare! Eu l-aș încadra la turism de aventură, un calificativ care exprimă mult mai fidel pericolele și riscurile prin care treci. Și, probabil, că ar trebui să fim dezamăgiți când aventura noastră la malul Mării Negre se încheie fără o enterocolită, un deranjament stomacal, o înșelăciune sau dispariția unui obiect de valoare. Abia atunci realizezi că este mai bine să te lași surprins de necunoscut și să nu pornești la drum cu idei preconcepute.
Litoralul este pentru toți, pentru toți cei care lasă deoparte orice speranță.