Doamna cu pantofi albaștri. Încălțați invers
În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană a publicat „Eurobarometrul” său periodic prin care măsoară la nivel statistic încrederea populației în diverse instituții naționale. În cădere liberă, încrederea românilor în justiție a ajuns la un aproape neverosimil 35%, în condițiile în care instituții ce stârnesc în mod tradițional neîncrederea au procente mai mari (poliția are cotă de încredere de 50%) sau apropiate (24% are Guvernul).
Acum vreo lună, o poveste despre o doamnă judecător cu pantofi albaștri făcea obișnuitul rond al Facebook-ului, într-un involuntar exercițiu de PR al laturii umane a judecătorului, aplecat asupra condiției și ființei justițiabilului din fața sa. CSM a discutat despre promovarea acelei povești, transformând PR involuntar într-unul voluntar. În special în mediile juridice, ale oamenilor care știu cam cum se desfășoară un proces, povestea a părut precum o ploaie în Sahara, un lucru excepțional care înlocuiește normalul zilnic.
Normalul zilnic, sesizat de vreo 65% din populație, este cea a doamnei judecător cu pantofii albaștrii încălțați cu stângu-n dreptul. Pentru omul care ajunge – voluntar sau nu – în fața unei instanțe de judecată totul pare să fie de-a-ndoaselea. De la faptul că este citat la ora 8, iar procesul începe la ora 16, la faptul că cel mai probabil o să primească o sentință din care nu o să înțeleagă nimic, indiferent dacă a pierdut sau câștigat.
Suntem la început de campanie electorală pentru alegerea unor noi membri ai CSM. Candidații și-au publicat proiectele de candidatură. Niciunul dintre ele nu vorbește nimic despre justițiabili, despre consumatorul serviciului public pe care onor instanțele îl prestează. Toate proiectele pe care le-am citit vorbesc mai coerent sau nu despre tot felul de probleme, reale de altfel: lipsa grefierilor; prostiile de prin codurile de procedură; detașări; statutul procurorilor etc. Nimeni nu spune că problemele atinse acolo nu sunt unele importante, dar rolul CSM-ului nu este acela de a se asigura că judecătorilor și procurilor le este cât mai bine posibil, că magistrații vor câștiga cât mai bine și vor lucra cât mai puțin etc. Rolul CSM-ului este să se asigure că sistemul este independent și că furnizează un serviciu public de calitate pentru cei care îl finanțează.
Mai mulți grefieri, mai mulți judecători, săli de judecată mai mari, salarii mai mari etc., înseamnă mai mulți bani din banii mei. Sunt de acord să plătim din banii mei pentru asta, dacă vreau justiție de calitate, trebuie pentru cei care o produc să aibă condițiile necesare. Dar aș vrea ca, dacă tot ne facem planuri pe banii mei, să se ia în calcul să se facă și o budă decentă pe banii mei. Aș prefera ca, în loc să aștept cu orele să îmi vină rândul de-a-mi auzi numele, să muncesc ca să produc ceva TVA din care să finanțăm sistemul. Aș vrea ca, pe lângă mai mulți grefieri, să fie angajați mai multe femei de serviciu și mai mulți oameni la arhivă, astfel încât să nu mai fie program acolo doar 3 ore pe zi. Etc. etc. etc.
Faptul că toți, absolut toți candidații la CSM, scriu despre necesitatea de a mări masiv numărul grefierilor, dar niciunul, absolut niciunul, nu scrie despre necesitatea de a mări masiv numărul oamenilor de la registratură și de la arhive.Toate acestea indică cu exactitate cât de mult este sistemul interesat de cel căruia îi livrează produsul. Deloc.
Sigur, e greu să câștigi voturile colegilor dacă le spui că înainte de a investi niște bani în salarii, poate ar trebui investit cu prioritate în niște coșuri de gunoi care să fie puse pe holuri. Teoretic, acest fapt ar trebui compensat de către reprezentanții societății civile din CSM, care să ne reprezinte pe noi, cei lipsiți de aura magistraturii, în acest organ. Însă cât timp pe ăștia îi desemnează Senatul, sunt reprezentanți ai societății civile cum sunt eu popă franciscan.
Mi-e greu să anticipez la cât va trebui să coboare încrederea în justiție pentru ca ceva esențial din acest punct de vedere să se schimbe. Însă, ca să parafrazez un controversat euro-parlamentar, în curând o să ajungem în punctul în care oamenii or să intre în instanțe și vor spânzura pe toată lumea.
și vor avea dreptate.