O istorie cu malpraxis și o poveste cu un spital care, de fapt, era un hotel.
Istoria A
Odată, cândva, un copil era în parc. A căzut la locul de joacă, și-a fracturat mâna dreaptă, a făcut o urâtă fractură deschisă, osul a ieșit prin piele, după care a devenit pacient și a cam uitat cum să fie copil, cum să se ducă în parc, la joacă.
Părinții s-au grăbit cu copilul la o clinică privată. I-au fost făcute radiografii. După ce a fost văzut de un medic ortoped, copilul a fost trimis la un spital de urgență. Doctorul le-a comunicat părinților că pacientul nu poate fi operat la clinica privată întrucât nu au condiții pentru a face această intervenție. Dar hotelul era curat. Iar recepționerele, zâmbitoare, mai ales la momentul de grație al tipăririi chitanței de plată a serviciilor hoteliere.
Ajuns la spitalul public, pacientul a fost consultat de către medicul de gardă. I-a fost fixat osul la loc fără vreo anestezie prealabilă, urmând a fi operat a doua zi. După operație, doctorul le-a comunicat părinților, oficial, că fractura a fost corectată în totalitate, dar că pacientului i-a fost introdusă o tijă de metal care urma să fie scoasă în aproximativ 6-8 luni. Doar că mâna pacientului avea o formă nefirească, un pic cam sucită și cam îndoită la antebraț. De aceea, părinții au zis să consulte și un alt medic, pentru a avea și o altă opinie. S-au prezentat la un alt doctor, care le-a comunicat că, după scoaterea ghipsului, va face intervenția chirurgicală pentru poziționarea corectă a cotului. Le-a comunicat faptul că unul dintre oasele fracturate nu s-a fixat bine în cot, dar că se poate remedia printr-o intervenție ulterioară, chiar în momentul în care se va proceda la scoaterea tijei, indicând că este posibil ca osul să revină singur în poziția corectă.
Conform indicațiilor, părinții s-au prezentat cu pacientul, după 2 săptămâni, pentru efectuarea unei radiografii. Atunci doctorul le-a comunicat faptul că tija a ieșit prin piele și copilul trebuie operat de urgență. După fixarea tijei, părinților li s-a recomandat să revină cu copilul peste 3 luni pentru o nouă intervenție. A treia la rând. Părinților li s-a spus, în treacăt, ca și când ar fi fost ceva banal, că pacientul nu va mai putea să își folosească mâna în mod normal, cel puțin până la o noua intervenție chirurgicală. Era mâna cu care pacientul de-abia învăța să scrie.
Ulterior, părinții au încercat să contacteze mai mulți medici din străinătate. Răspunsul dat de medicii străini după ce au văzut radiografiile efectuate până la acel moment a fost: e nevoie de o intervenție urgentă pentru revizuire, întrucât luxația de cap radius persista și ulna era consolidată în poziție greșită. Cu dificultate, cu cheltuieli suplimentare mari făcute pe credit, cu parțială abandonare a serviciului și a afacerii din care își asigurau subzistența, cu suspendarea pe termen nelimitat a cursurilor școlare, părinții pacientului l-au dus de urgență în străinătate la un doctor care a acceptat să facă o astfel de intervenție riscantă, de corectare a unor greșeli în serie ale altor medici. În general, se primesc refuzuri în acest gen de cazuri, în care intervențiile inițiale au fost defectuoase. Doctorii refuză să intervină atunci când este vorba despre cazuri de malpraxis, sau în cel mai bun caz, se achită o „primă de risc” ca o condiție prealabilă.
Intervenția la clinica din străinătate a durat peste 4 ore. Prima de risc și costurile suplimentare ale operației pe care părinții le-au achitat au fost de peste 15.000 Euro, intervenția de revizuire în sine fiind mult mai complicată decât s-a crezut inițial, când s-a perceput un avans/cost estimativ de 5000 de Euro.
Concluziile postoperatorii (după revizuire) :
– pentru că nu fusese corect pus osul la locul lui la prima operație, osul fracturat s-a lipit strâmb, iar odată cu trecerea timpului, osul se deplasase și mai mult; de altfel, osul începuse să se deplaseze și de la încheietura cu palma;
– în niciun caz osul nu s-ar fi putut fixa în poziția corectă singur;
– fără această intervenție, pacientul putea rămâne cu o mână care nu ar mai fi putut fi folosită.
Totuși, acesta era rezultatul unei fracturi banale.
Viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei reprezintă cele mai importante valori sociale ocrotite de lege. Pentru afectarea sau vătămarea acestora se antrenează răspunderea juridică, civilă sau penală, a autorului faptei ilicite, chiar si pentru cea mai ușoară culpă. Cu atât mai mult, răspunderea trebuie antrenată pentru erori atât de grosiere și atât de neașteptate.
Nu doar codul civil și cel penal reglementează acest gen de răspundere, ci și Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Iată definiția pe care o dă art. 653 lit. b) malpraxisului: eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.
Principala obligație a medicului și a spitalului este obligația de îngrijire; mai ales pentru că sunt plătiți, el și spitalul sunt obligați contractual și legal să acorde pacientului – consumator de servicii publice sau private de sănătate, îngrijiri atente, conștiincioase și conforme cu datele actuale ale științei și cu etica profesională medicală.
Orice persoană are dreptul de a primi îngrijirile cele mai potrivite și de a beneficia de terapii a căror eficacitate este recunoscută și care garantează cea mai bună securitate sanitară în comparație cu cunoștințele medicale confirmate în vederea diagnosticării bolii, a stabilirii tratamentului și a vindecării sau a îmbunătăţirii stării de sănătate a pacientului.
În cazul discutat, în urma unei fracturi banale, datorită intervenției necorespunzătoare, pacientul – căruia, oricum, i s-au furat 3 ani de copilărie și care, în plus, a fost supus unor suferinţe inutile cauzate de trei operaţii chirurgicale suplimentare, plus nenumărate alte proceduri medicale chinuitoare – a fost în pericol de a-și pierde 70-80% din capacitățile funcționale ale mâinii, întrucât osul nu a fost fixat bine. Odată cu trecerea timpului, deși situația se agrava, indicațiile medicilor români au fost pentru o nouă intervenție de-abia peste 3 luni de la prima intervenție, deși, conform radiografiilor, operația trebuia efectuată imediat, osul nefiind în poziție corectă. În cazul fracturilor deschise există un protocol medical standard de urmat, însă aceste proceduri nu au fost respectate de către doctorul care a efectuat prima intervenție (nota : el avea pretentia de a fi considerat inventatorul unor metode noi de operatie în astfel de cazuri; în realitate, aceste metode noi nu erau decât experimente în viu pe cobai umani). Al doilea doctor care l-a consultat pe micul pacient, tot la un spital din România, nu a făcut altceva decât să acopere greșeala primului medic (motivația : medicul tânăr era fost student al medicului mai în vârstă, cel care se pretindea inventator al unor tehnici noi de operație). Acest al doilea doctor nu a informat părinții cu privire la nereușita primei intervenții și nici cu privire la riscurile pe care le prezenta starea pacientului.
Din fericire, intervenția realizată în străinătate a fost reușită; în prezent, pacientul își poate folosi mâna la fel ca înainte, cu mențiunea că trebuie să urmeze un program de recuperare și momentan nu își poate relua activitățile sportive anterioare și nu poate participa la toate jocurile cu ceilalți copii de aceeași vârstă.
Dar câți copii au avut această serie de șanse? Priviți: părinți atenți, chiar suspicioși, care să vrea o a doua și chiar o a treia opinie medicală, părinți dedicați, care să pună mai presus sănătatea copilului lor de siguranța unui loc de muncă, a unei afaceri și a unei brume de avere (riscată pentru a se împrumuta la bancă pentru susținerea diagnosticului, a operațiilor și a tratamentului în străinătate), medici care să știe să pună un diagnostic corect, care să vrea să își asume revizuirea unor operații efectuate de alți medici și, în genere, un sistem de îngrijire a sănătații, altul decât cel românesc actual, atent cu pacienții. Câți alți copii au rămas cu sechele pentru că marele doctor chirurg, profesor, om de afaceri, guru al domeniului medical pe care îl stăpânește, face 5-6 operații pe zi, nelăsând să crească nimic în jurul falnicei sale coroane de nuc secular care arde vegetația în jur? Câți alți pacienți au pierdut asemenea șanse pentru că s-au bazat pe un sistem public de sănătate finanțat din contribuțiile noastre, ale tuturor, cu peste 26 de mld lei (cca 6 mld euro) în fiecare an, dar care se plânge în continuare de sub-finanțare și își alungă medicii în străinătate?
Istoria B
DG a vrut să nască într-un spital privat. Nu știm dacă a preferat comoditatea și confortul unui centru medical cu aspect de hotel de 4 stele, curățenia presupusă a locului, zâmbetele corporatiste (studiate, în mare parte artificiale, dar întipărite, totuși, pe fețele asistentelor) sau faima de casă bună de nașteri, în comparativ cu mult-hulitele maternități publice românești. Știm doar că DG a semnat un contract medical cu prestatorul de servicii, obiectul contractului constând în: asistență medicală la naștere pentru mamă și copii, servicii medicale curative pentru eventuale afecțiuni ale mamei și copiilor pe perioada spitalizării, investigații medicale pentru mamă și nou-născuți, cazare pre- și post-natala. „Beneficiara” a născut, prin operație – cezariană, prematur, gemenii GA și GT, la 33 de săptămâni și 4 zile. Imediat după naștere i s-a comunicat mamei că cei doi copii au contactat un virus, iar starea acestora, delicată ca la orice prematur, s-a degradat. Din fișele medicale întocmite reiese că starea nou-născuților a suferit o înrăutățire continuă și rapidă, astfel încât se impunea externarea și transferul de urgență către un spital public, „în vederea menținerii în viață” (notă: aceasta este exprimarea rece, chiar cinică, a fișei medicale) a acestora. Totodată, în Fișele de observație ale ambilor nou-născuți s-a reținut că starea generală a acestora era foarte gravă. Față de aceste împrejurări, părinții au solicitat insistent transferul nou-născuților la Maternitatea ”Gheorghe Polizu”. Inițial, în ciuda recomandării propriilor lucrători medicali, reprezentanții Centrului medical privat au refuzat categoric transferul nou-născuților la Maternitatea ”Gheorghe Polizu”. Preocuparea majoră a reprezentanților Centrului medical privat nu era punerea în discuție a stării nou-născuților sau a mamei, ci evitarea eventualei degradări a imaginii Centrului medical privat, în cazul transferului către un spital din sistemul public de sănătate. Culmea ironiei noir este că, pentru a evita punerea în primejdie a imaginii Centrului medical privat, s-a încercat ”mituirea” părinților: acestora li s-a oferit să le fie plătit orice cost, cu condiția ca nou-născuții să nu fie transferați către un spital public. În cele din urmă, pentru că lipsa de pregătire, indolența, gravele neglijențe și greșelile cadrelor medicale, puteau transforma oricând într-o tragedie o situație și-așa gravă, s-a acceptat transferul nou-născuților și al mamei către Maternitatea ”Gheorghe Polizu”. A durat 72 de ore. Din fericire, doar datorită expertizei medicilor din cadrul Maternității Polizu, cei doi nou-născuți au fost salvați, evitându-se o tragedie cu consecințe ireversibile. Acum sunt sănătoși și plini de toată energia creativ-distructivă a copiilor de 5-6 ani aflați în pregătirea marilor fapte de arme din clasa zero-pregătitoare.
Deși mama și nou-născuții ar fi trebuit să beneficieze, în baza contractului încheiat, de cele mai bune servicii medicale și de supraveghere, în realitate aceștia și-au petrecut trei zile chinuitoare într-un hotel al durerii și nefericirii, dar curat și plin de fețe artificial-zâmbitoare care ascundeau permanentul și iminentul risc (provocat de incompetența și indolența cadrelor medicale ale Centrului medical privat) de tragedie.
Ar fi bine să vă luați un timp să analizați cam ce s-a întâmplat în cele câteva zile petrecute în hotelul care, nemeritat, și-a luat nume de centru medical:
- Pentru anestezierea mamei înainte de naştere a fost nevoie de 6 (şase!) înţepături în coloana vertebrală, primele 5 încercări fiind eşuate pentru că “nu s-a nimerit”;
- Chiar și după calvarul celor 6 înțepături, anestezia făcută înainte de naştere nu a fost completă, iar mama a fost nevoită să suporte intervenția în stare de semiconștiență. Deşi a fost sesizat acest lucru personalului medical, s-a replicat sec: “ţi se pare”. Această practică a lăsat traume fizice şi psihice a căror remediere nu va mai fi posibilă niciodată;
- Cei doi gemeni au venit pe lume în condițiile lipsei unui mediu steril în cadrul secţiei de neonatologie; au fost tratați superficial, au fost greșit izolați, în condiţiile în care au fost diagnosticaţi cu leucopatie, fiind şi imposibilitatea de a se apăra faţă de factorii externi; nou-născuții s-au îmbolnăvit în cadrul clinicii, acest lucru fiind dovedit prin analizele efectuate; deși ne imaginam sau avem certitudinea că infecțiile intraspitalicesti se întamplă, de regulă, în spitalele publice, iată că așa ceva se întâmplă și în spitalele private, presupus curate și aseptice; cel puțin așa ceva ar trebui să prezume cel care plătește să fie îngrijit medical în sistemul privat, deși se întamplă să fie și asigurat în sistemul public;
- Lipsa unei diagnosticări clare, precum şi schema de tratament complet eronată, au dus la înrăutăţirea stării de sănătate a nou-născuților, viața acestora fiind pusă într-un pericol continuu;
- Cea mai relevantă dovadă este dispoziția de efectuare a transfuziei de plasmă ca soluţie la leucopatia nou-născuților, în condiţiile în care această substanţă NU CONŢINE leucocite. Soluția propusă a fost inutilă;
- Analiza sângelui nou-născuților, în condiţiile de urgenţă în care se aflau aceștia, nu a fost făcută decât la 24 de ore, într-o maximă “bâjbâială”;
- Omiterea analizelor de screening cranian, care au fost efectuate la 48 de ore după naştere, în condiţiile în care, în cazul naşterilor premature, aceste teste sunt obligatorii a se efectua în regim de urgenţă, riscul sângerărilor craniene fiind crescut, iar schema de tratament în funcţie de aceasta necesitând aplicare imediată. Unul dintre nou-născuți a prezentat sângerări craniene, însă nu i-a fost aplicată o schemă de tratament adecvată;
- Cererile eronate către Baza de sânge Dr. Felix, prin trimiterea grupelor sangvine ale nou-născuților, dar omiterea trimiterii fenotipului mamei, lucru absolut elementar, dovedesc superficialitatea şi slaba pregătire a personalului de care a depins viaţa nou-născuților;
- În aproape 72 de ore petrecute în acea clinică, mama nu a avut parte de igiena rănii;
- Mulgerea şi introducerea laptelui matern au fost complet uitate de către personalul medical, mama riscând să piardă laptele;
- Atitudinea personalului medical complet iresponsabil care încerca să convingă părinții că sunt în stare să salveze nou-născuții, pentru a nu-i externa din clinică. Singurul argument în susținerea ”competenței” personalului Centrului medical privat îl reprezenta blamarea clinicilor de stat într-un mod complet calomnios, deși salvarea nou-născuților a venit tocmai datorită unor medici competenți din clinicile de stat;
- Atitudinea lipsită de responsabilitate a conducerii Centrului medical privat care, chiar dacă era evident că nou-născuții nu mai puteau fi salvaţi, personalul fiind complet depăşit de situaţie, a refuzat să contacteze Maternitatea Polizu în vederea transferului. Această atitudine se manifesta chiar în momentul în care alți medici care se ocupau de acest caz scriau şi ştampilau de zor hârtiile de externare urgentă, în speranţa că se vor “spăla pe mâini” de o posibilă situaţie tragică;
- Conduita profesională a angajaților Centrului medical privat pentru acest eveniment extrem de important a fost total neprofesionistă, deficitară, neadecvată și a produs complicaţii medicale grave nou-născuților şi a afectat starea de sănătate a mamei. Panica și temerile create de lipsa de profesionalism au luat sfârşit numai după ce nou-născuții au fost transportaţi de urgenţă la Maternitatea Polizu, unde au fost stabilizaţi, iar medicii de la acea unitate sanitară le-au redat şansele la viață.
Aspectele prezentate anterior nu sunt însă singurele consecințe ale gravei inconștiențe manifestate de personalul medical din cadrul Centrului medical privat. La acestea se adaugă și șocul psihic suferit de părinți urmare a faptului că nou-născuții s-au aflat în pragul morții. Ca și cum cele întâmplate nu au fost de ajuns, Centrul medical privat a pierdut foaia de observație a mamei, înscris deosebit de important, în care era consemnată situația critică în care se aflau GD și cei doi nou-născuți, anterior transferului către Maternitatea Polizu. În pofida tuturor evenimentelor întâmplate, la data de 26.06.2013, Centrul medical privat a chemat în judecată pe GD, solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii contractului privind nașterea.