Peste tentativele privind nominalizarea viitorului premier au plutit ameninţările de securitate şi legăturile cu serviciile speciale semn că acestea (serviciile) încep să-şi rateze vocaţia nemaifiind nici foarte secrete nici foarte discrete.
Am avut mai întâi riscurile privind soţul şi…cumnaţii primei propuneri de premier, Sevil Shhaideh. S-au reproşat postările de pe Facebook ale soţului, participarea din poziţia de tehnocrat într-un guvern de dinaintea izbucnirii conflictului din Siria, opţiunile politice ale cumnaţilor, etc. Amuzant, aceste acuze n-au venit din partea serviciilor, care dăduseră oricum anterior certificate de bună purtare atât la intrarea în Guvern a doamnei Shhaideh cât şi soţului la primirea cetăţeniei române, ci din partea „jurnaliştilor de investigaţii”. Este probabil cea mai rapidă investigaţie (servită) din istorie….
Discuţia privind serviciile s-a reluat la noua propunere, cea a domnului Grindeanu de la PSD, absolvent a unui curs la SRI şi fost membru în comisia de control a SRI. Dacă în ceea ce priveşte cursul, mai exact lungimea sa (ceva peste o lună) suspiciunile par exagerate, s-a insistat prea puţin pe apartenenţa la comisia parlamentară de control. Şi pornind de la „marile” realizări ale comisiei de-a lungul timpului (e o adevărată performanţă să fi portavocea celor controlaţi, nu?) principalele semne de întrebare de aici ar fi trebuit să vină. În fond, dacă non-combatul a fost regula la comisie, n-ar fi exagerat să presupunem ceva afinităţi între serviciul controlat şi cei aleşi să facă controlul…?
Ca de fiecare dată în ultima vreme, cei care critică serviciile se referă în special la amestecul acestora în viaţa politică, la ascultările fără acoperire reală în posibile ameninţaţi la adresa siguranţei naţionale, la dosarele făcute la comandă politică, etc dar puţine voci pomenesc de generozitatea bugetelor din ultimii ani şi la comparaţiile cu cele ale instituţiilor similare de prin vecini.
La finalul anului trecut se decidea ca SRI să aibe un buget de 1,84 miliarde de lei, banii destinaţi cheltuielilor cu salariile fiind nu mai puţin de 902 milioane lei (jumătate din buget). În acel moment m-am gândit care ar putea fi salariul mediu net astfel încât lucrătorii să nu fie frustraţi prin raportare la alţi bugetari dar nici supermulţumiţi având în vedere avantajele conexe (pensii speciale, case de odihnă, spitale cu circuit închis, etc)? Am considerat atunci că dublul salariului mediu pe economie ar fi ok, deci vorbim de o sumă în jurul a 3500 lei. Evident, nu toţi cei care iau bani de la SRI sunt angajaţi full-time, unii sunt colaboratori/informatori şi sunt plătiţi cu minimul pe economie astfel încât veniturile unui angajat operativ pot fi sensibili mai mari pentru a conserva media (o poveste despre colaboratorii din presă, aici). Pentru a plăti aceşti bani „în mână”, SRI ar urmă să aloce lunar aproximativ 6.000 lei pe angajat/colaborator. Împărţim apoi 902 milioane lei la 12 (lunile unui an) şi apoi la 6.000 şi avem puţin peste 12.000 de încasatori de venituri de la cooperativa „ochiul şi timpanul”. E mult, e puţin? Păi, e foarte mult având în vedere că prin Polonia regăsim doar 5.000 de angajaţi în serviciile speciale, 3.500 în Spania, 1.600 în Italia, 4.000 în Marea Britanie sau 3.300 în Franţa. Vezi mai multe despre numărul de securişti de prin alte părţi aici, numărul de posibili angajaţi ai SRI-ului fiind, coincidenţă, tot 12.000. Să mai remarcăm cum, după majorări succesive, bugetul SRI din 2016 a fost cu „doar” 50% mai mare decât cel din 2010 şi de peste două ori mai mare decât cel al Culturii din 2016 (773 milioane lei) în condiţiile în care cheltuielile de personal erau de 62 de ori mai mari (doar 14,5 milioane lei la Cultură). Rămâne de văzut cum va arăta noul buget al instituţiei în 2017, având în vedere că a doua propunere de premier (desemnat de Preşedinte între timp), cel care are foarte mari şanse să îl creioneze, este un apropiat al instituţiei, fie el „legitimat” oficial sau nu.