Apropiata listare a MedLife la bursă (evident, în ipoteza că oferta publică în derulare acum se încheie cu un succes) are mai multe implicaţii decât exitul fondurilor de investiţii din acţionariat şi înviorarea într-o anumită măsură a tranzacţiilor leşinatei burse autohtone.
Plusul de transparenţă pe care îl câştigă compania şi tribună BVB care îi este pusă la dispoziţie vor fi utilizate în perioada următoare pentru a presa sub diferite forme statul să ia în considerare alocarea unei părţi cât mai mari din tortul serviciilor medicale către companiile private. Şi ce pretext mai bun decât prezentarea unor rezultate bine coafate, conferinţele repetate cu imagini şi testimoniale ale pacienţilor mulţumiţi- eventual de pe holurile BVB, o ploaie de comunicate cu noutăţi MedLife pentru uzul BVB dar preluate servil şi de media generalistă…
Cât de atractive sunt acţiunile? Din start, cei care vor să investească ar trebui să ştie că asigură în acest fel exitul celor două fonduri din actionaritul MedLife (V4C Eastern Europe şi Internaţional Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale). Or, fondurile nu prea vând ieftin cum face statul când mai listează câte ceva la bursă sub imboldul încurajării pieţei de capital şi a creşterii numărului investitorilor de retail. Iar faptul că vând prin bursă şi în urma negocierilor cu alte fonduri de investiţii denotă că cele două fonduri din curtea MedLife vor să-şi maximizeze astfel sumele obţinute. La preţul maxim din ofertă, de 35 lei/acţiunea, capitalizarea companiei (valoarea sa de piaţă) ar fi de 700 milioane lei şi asta pentru o firma care are datorii de 350 milioane lei (mulţumită unei politici de achiziţii foarte agresivă) şi un capital propriu (valoarea de lichidare) de numai 91 milioane lei la un profit sub 10 milioane lei obţinut în 2015 (aproximativ 0,5 lei/acţiune). Or, cât ar trebui să aştepte cineva care a plătit 35 de lei pe acţiune pentru a-şi recupera investiţia dacă anual primeşte cel mult 50 de bani dividende? Iar datoriile mari nu sunt atât o problemă cât dobânzile mici din prezent. La minime istorice datoriile de 350 milioane euro ale MedLife par suportable. Dar dacă acestea încep să urce? Să nu uităm că sursele ieftine de finanţare din acţionariatul companiei cam dispar după ce fondurile de investiţii îşi recuperează banii.
Cu datorii mari pentru care ar urma să plătească dobânzi în creştere, proprietarii afacerii Medlife nu vor avea decât soluţia unor majorări consistente de tarife (mai greu când operezi într-o piaţă concurenţială, rişti să-ţi fugă cllientii) sau a unui lobby intens pentru a determina statul să furnizeze carne de tun pentru creşterea cifrei de afaceri şi implicit a profitului furnizorului de servicii medicale. Or autorităţile statului au fost mai mereu sensibile la argumentele marilor investitori, vezi politica privind fiscalitatea, ajutoarele de stat, majorarea lentă a salariului minim…Iar bombardamentul mediatic la care este supus în ultima vreme sistemul de sănătate public (arşii din Colectiv, dezinfectanţii, abuzurile managerului de la Malaxa) ne apropie de lansarea unei astfel de împărţiri stat-privat. Evident gradual, aşa cum tot gradual urmează să fie majorate tarifele, precum facturile furnizorilor de utilităţi după privatizare.