Rebus sic stantibus – lucrurile să rămână așa cum erau.
Ori de câte ori apar evenimente imprevizibile de natură a schimba condițiile contractuale, se va menține situația existentă la momentul încheierii contractului – asta este ceea ce pretinde această regulă.
Contractul este făcut pentru ca fiecare parte să obțină un câștig. Acesta este echilibrul contractual. Contractul nu este făcut pentru ca o parte să se ruineze, iar cealaltă să se îmbogățească pe ruina partenerului contractual. Acesta ar fi dez-echilibrul contractual, pe care regula rebus sic standibus îl dezavuează. Pentru revenirea la echilibrul contractual inițial, trebuie redusă povara debitorului, iar dacă dez-echilibrul este atât de grav, încât nici reducerea poverii debitorului nu ar mai putea asigura utilitatea socială a contractului, acesta va fi încetat, prin hotărâre a unui judecător.
Acest mecanism judiciar nu este o învenție recentă. El provine din dreptul roman. Prima speță cunoscută în care s-a aplicat această antică regulă a fost o speță din 1920 de la Tribunalul București, denumită în doctrină speța Lascar Catargiu versus Banca Bercovici (speța despre care, cândva, când scriam cartea Parakletos, v-am expus-o pe larg ). Judecătorii de acum 100 de ani au considerat că regula rebus sic standibus este o clauză implicită a contractului, dar cât se poate de eficientă. În baza ei a fost înlăturată așa-numita regulă a nominalismului monetar (care l-ar fi obligat pe Catargiu să plătească băncii Bercovici o sumă în lei reprezentând de 12 ori cantitatea inițală de lei platibilă pentru un franc belgian), cursul fiind înghețat la valoarea sa inițială (în 1912, înainte de război, leul era la paritate cu francul belgian). Judecătorii au considerat că : „nu putea bănui nici reclamantul o astfel de pierdere dusă până la ruină, nici pârâta nu putea întrevedea un asemenea câştig fantastic”.
Având în vedere considerentele deciziei CCR nr.623/2016 privind constituționalitatea legii Dării în plată, vedeți acum la ce puteți folosi această regulă rebus sic standibus.
Ați luat un credit în chf pentru că era ieftin (pe parcusul executării lui s-a dovedit că era foarte scump), stabil (moneda de indexare a plății s-a hiper-valorizat) și de încredere (bancherul dvs s-a dovedit a fi, de fapt, un bankster). Puteți pretinde ca lucrurile să fie aduse la starea în care se aflau. Ați luat un credit care părea ieftin și predictibil, dar ați descoperit, ulterior, că e împănat cu virușii clauzelor abuzive, care vă măresc artificial costurile lunare cu 30-60%, ați crezut că partenerul de contract e onest, dar ați descoperit ulterior că vă inserează în graficul de rambursare tot felul de costuri – surpriză, cum ar fi comisionul de frunză-verde sau de Moș Crăciun. Puteți pretinde ca lucrurile să fie aduse la starea în care se aflau. Ați luat un credit, denumit pompos program social („prima casă”…), care parea ieftin și bun, dar descoperiți treptat că apartamentul pe care l-ați cumpărat este de doua ori mai scump decât echivalentul de pe piață și de doua ori mai puțin rezistent la cutremure și intemperii. Și mai descoperiți că dobânzile încep să crească, în timp ce salariul stagnează. Și că unii consumatori, ca voi, sunt deja în situații de a fi evacuați din casă și ținuți să plătească statului tot creditul, imediat și cu dobânzi de 18% pe an. Puteți pretinde ca lucrurile să fie aduse la starea în care se aflau.
Rebus sic stantibus.